Droguri în gara Târgu Jiu, telefon furat la Buzău, cerșetori – asta au găsit polițiștii cu ocazia unor controale pe rețeaua CFR.
În perioada 6 – 7 august 2024, la nivel național, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, din bagaje și de bagaje de la călători, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în domeniul transporturilor feroviare de călători.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 421 de stații de cale ferată și 435 de trenuri de călători, fiind legitimate 2.779 de persoane. Au fost constatate șase infracțiuni, se arată în comunicatul Poliției Române.
De asemenea, au fost depistate 27 de persoane care apelau la mila publicului (cerșetori), o persoană urmărită, precum și un minor lipsit de supraveghere.
Dosare penale deschise de oamenii legii
Polițiștii au dat și două exemple. Astfel, la data de 6 august 2024, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au depistat, în stația CF Târgu Jiu, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Tulcea, ce avea un comportament nefiresc.
În urma efectuării controlului corporal și al bagajului acestuia, a fost descoperită o pungă din plastic, în interiorul căreia se aflau fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-olive, care emanau un miros înțepător, învelite într-o folie de staniol și o rolă de foițe pentru confecționat țigarete. Bunurile menționate au fost ridicate și înaintate împreună cu documentele întocmite către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, pentru continuarea cercetărilor.
În aceeași zi, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Buzău au fost sesizați de către o femeie, de 62 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce își cumpăra un bilet de tren la una din casele de bilete, din stația CF din Buzău, și-ar fi uitat pe tejghea telefonul mobil, ulterior bunul fiind sustras de către o persoană necunoscută.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care ar fi comis fapta, fiind vorba despre un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Buzău, telefonul fiind recuperat și predat persoanei vătămate. A fost deschis dosar penal.