spot_img
miercuri, ianuarie 19, 2022
spot_img

UPDATE GALERIE FOTO Două trenuri s-au lovit frontal în zona gării Ploiești Triaj

 

Două trenuri s-au ciocnit frontal în zona gării Ploiești Triaj, accident în cadrul căruia au fost rănite 11 persoane care primesc îngrijiri medicale.

UPDATE La ora 19:36, trenul de intervenție compus din vagonul cu vinciuri hidraulice și macara de 125 tf a plecat din Depoul București Triaj pentru intervenție în stația Ploiești Triaj.

UPDATE Trenurile de călători care asigură legătura între București și Moldova circulă deviat pe ruta București – Brazi – Ramificația Ploiești Triaj – Ploiești Vest – Ploiești Sud (și retur).

Accidentul, care a avut loc între Ploieşti şi Brazi, a implicat un tren de pasageri al CFR Călători şi unul de marfă, aparţinând operatorului DB.

Trei pasageri din trenul de marfă au fost răniţi şi mecanicii celor două trenuri. 11 persoane sunt rănite, dintre care una (cu politraumatisme) a fost preluată de elicopterul SMURD.

Două trenuri s-au ciocnit. Trafic feroviar deviat

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de stingere, patru ambulanțe SMURD, o autospecială de terapie intensivă și una de transport personal și victime multiple.

Din primele investigaţii, se pare că trenul de marfă al operatorului DB ar fi depăşit semnalul de oprire.

În prezent, traficul feroviar pe ruta Ploieşti Sud-Bucureşti este blocat. Din punct de vedere al asigurării continuității traficului feroviar pe relația București – Ploiești Triaj, CFR SA a luat măsura ca toate trenurile înscrise în circulație pe relația București – Ploiești Triaj să circule deviat pe ruta ocolitoare Brazi – Ploiești Vest – Ploiești Sud

 

Ultimele Articole