spot_img
sâmbătă, aprilie 1, 2023
spot_img

Două locomotive cu pantograful rupt la Ploiești într-o zi. Circulația, din nou perturbată

Premieră nedorită la CFR Călători. Luni au fost două locomotive cu pantograful rupt în aceeași zonă, iar circulația feroviară a  fost din nou perturbată.

CFR Călători informează că circulația feroviară este perturbată pe sectorul Ploiești Sud – Ploiești Vest ca urmare a unui deranjament survenit în sistemul de preluare al tensiunii de la firul de contact. Cauzele ce au generat acest deranjament se vor stabili de comisia de cercetare aflată la fața locului. CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură – CFR SA, locomotive diesel pentru a se putea asigura tranzitarea zonei afectate, până la remedierea deranjamentului. Trenurile afectate sunt: IR 1730, IRN 402, IR 1662, R 5009, IR 1576. Este posibil să se înregistreze întârzieri suplimentare în circulația trenurilor de călători care străbat această zonă. CFR Călători cere scuze călătorilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată într-un comunicat postat luni seara pe site-ul operatorului feroviar de stat.

Două locomotive cu pantograful rupt. Dimineața la RE 5032, seara la IR 1730

La solicitarea Club Feroviar, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că deranjamentul s-a produs din cauza faptului că pantograful locomotivei ce tracta trenul IR 1730 Brașov-Galați s-a rupt și a rupt și linia de contact.

”În intervalul orar necesar interventiilor pentru înlocuirea liniei de contact și a altor componente avariate s-a asigurat tracțiunea cu patru locomotieve diesel, puse la dispoziție de CFR Călători și CFR Marfă. 11 trenuri de călători  au înregistrat în total întârzieri de 960 de minute”, a menționat ea. Acest tip de tracțiune a fost utilizat de luni de la ora 20,40 până marți în jurul orei 3,00 dimineața, când a fost remediat deranjamentul.

Luni dimineață se produsese un accident parcă tras la indigo, tot la Ploiești Sud, când pantograful locomotivei EA 905, aflată la tracțiunea trenului RE 5032, s-a rupt și a dat peste cap circulația în zonă, după cum a scris Club Feroviar.

Ultimele Articole