Cele două bănci împrumută CFR Călători pe următorul an. Operatorul național își gajează material rulant în valoare de 40 de milioane de lei.
Este vorba, cel mai probabil, de refinanțarea unor linii vechi de credite către CFR Călători, căci altfel nu se explică faptul că BRD și Unicredit au refuzat să depună oferte pe loturile la care a depus ofertă cealaltă bancă.
Potrivit anunțului disponibil aici, Unicredit a ofertat loturile 1-8, în timp ce BRD loturile 9-14.
În luna august, Club Feroviar a scris că CFR Călători a pornit o licitație pentru 14 linii de credit în sumă totală de aproximativ 20 de milioane de lei.
Obiectul licitației publicate pe site-ul SEAP a fost „servicii financiare de acordare a unor linii de credit bancar pe 1 (un) an – împărțită în 14 loturi”. Valoarea liniilor este cuprinsă între 700 de mii și 1,9 milioane de lei. Liniile de credit sunt girate cu material rulant al companiei și proporție de 200%. Ofertele au fost primite din partea UniCredit și BRD, însă cele două bănci au avut grijă să nu se concureze reciproc. Dacă Unicredit a depus oferte pentru loturile 1-8, BRD a depus oferte pentru 9-11.
Împrumuturi aprobate de Ministerul Transporturilor
Acordarea împrumuturilor este aprobată de AGA CFR Călători. Potrivit Hotărârii nr 15 din 22 octombrie, conducerea CFR Călători poate lua împrumuturi bancare în sumă totală de 330 de milioane de lei, acestea fiind destinate refinanțării unor credite care expiră.
În total este vorba de aproximativ 14 împrumuturi cu valori individuale cuprinse între 9 și 64 de milioane de lei, acordate de UniCredit Bank, BRD și BCR. Împrumuturile vor fi gajate cu ipoteci puse pe activele CFR Călători.
„Aprobă, în temeiul prevederilor art.21 alin. (1) lit. (s) din Actul constitutiv al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” – S.A., împuternicirea Directorului General al S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA să semneze contractele de credit şi actele adiţionale aferente acestora pentru refinanţarea liniilor de credit existente, precum şi contractele de ipotecă (garanţie) pe o perioadă de un an de la data semnării fiecărui contract, cu băncile declarate câştigătoare în urma fiecărei proceduri de atribuire pentru achiziţia serviciilor financiare de acordare a unor credite bancare pentru refinanţare în conformitate cu legislația specifică în vigoare, fără a mai fi necesară ratificarea ulterioară de către A.G.A. a acestor contracte”, arăta hotărârea menționată.




