vineri, februarie 21, 2025
spot_img

Mărturii șocante în Dosarul Transbordare Vagoane Marfă. Cum voia un comisar să se transfere la DNA

Motivarea sentinței pronunțate de Tribunalul Iași în Dosarul Transbordare Vagoane Marfă, în care omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare, scoate la iveală mărturii șocante. Una dintre acestea arată cum un om al legii ar fi preferat să vicieze actul de justiție pentru a obține foloase materiale pentru propria persoană.

Dosarul Transbordare Vagoane Marfă
Un dosar de jucărie

Club Feroviar a arătat săptămâna trecută cum șefa DIICOT Iași de la acea vreme era acuzată că se opune privatizării TVM pentru că, în perioada în care societatea a aparținut statului român, prin intermediul ei se făcea trafic de țigări de contrabandă din Ucraina.

Polițiștul i-ar fi propus lui Vasile Didilă un troc ca la piață

Acum vă prezentăm o altă mărturie șocantă, consemnată în sentință, potrivit căreia un comisar de poliție, care instrumenta cazul, i-ar fi îndemnat pe acuzați să nu depună anumite acte la dosar, pentru că astfel el s-ar fi putut transfera la DNA, cu un salariu mai mare.

”Inculpatul (Vasile Didilă – n.red.) a menționat că prin 2011 sau 2012, dacă nu se înșeală, domnul comisar i-a făcut o propunere în sensul că va solicita documentele de privatizare de la TVM și că ar fi bine ca aceste documente să nu i le pună la dispoziție, pentru că asta este de competența DNA, se disjunge dosarul și va pleca și el la DNA cu acest dosar, unde salariile și condițiile sunt mult mai bune. Inculpatul a precizat că a refuzat această propunere și poate să spună, după părerea sa, că dacă accepta această propunere, astăzi nu crede că era în instanță. După ce a refuzat această propunere a început verificarea tuturor chitanțelor și a tuturor documentelor cu o mai mare agresivitate și, în opinia sa, tendențios. A observat că înainte să ajungă la procuror, comisarul îl informase diferit față de realitate. Acest lucru el l-a adus la cunoștința procurorului de față cu domnul comisar și cu avocații săi și a solicitat să înlocuiască comisarul, dar nu crede că a solicitat acest lucru, nu își mai aduce bine aminte întrucât nu crede că avea acest drept”, se arată în motivarea sentinței.

După cum se poate observa, procurorul de caz ar fi fost informat despre ”ambițiile” profesionale și salariale ale polițistului, însă nu ar fi luat nicio măsură în acest sens.

I s-a reproșat că a păstrat prea mult timp documentele societății

O altă mărturie șocantă în acest dosar, în care sentința a fost pronunțată, în primă instanță, la 17 ani după comiterea presupuselor fapte, a fost făcută în fața judecătorilor tot de Vasile Didilă, fratele lui Gruia Stoica și acționar în cadrul Grup Feroviar Român. De această dată, el arată cu degetul către procurori, care i-ar fi reproșat, practic, că a păstrat documente ale societății peste termenul prevăzut de lege.

”(Vasile Didilă – n.red.) a arătat că atunci când le-a spus că le aduce pentru toate vagoanele respective, aceste scrisori de trăsură, a primit o reacție neașteptată, respectiv a fost întrebat de ce a păstrat aceste scrisori de trăsură în jur de 10 ani, când ele la trei ani se prescriu și nu mai ai obligația să le păstrezi. A menționat că a fost uimit în sensul că erau dovezile pe care el voia să le pună la dispoziție și care atestau că el nu are nicio culpă și a văzut că probabil pe organul de urmărire penală îl deranja acest lucru”, se consemnează în sentință.

”Domnul Didilă, nu știu pe ce bec ați călcat sau pe cine ați deranjat”

În același document se face referire din nou și la fosta șefă a DIICOT Iași, Iulia Diaconu și la reaua credință de care ar fi dat dovadă pe toată durata desfășurării procesului. Pur și simplu, procurorul (între timp pensionat cu pensie specială de la statul român, în 2017) nici nu ar fi vrut să asculte și versiunea celor acuzați în dosar.

”A arătat inculpatul (Vasile Didilă – n.red.) că în același timp l-a trimis pe domnul avocat al său de la momentul respectiv să se ducă în audiență la doamna procuror și la ieșirea de la audiență acesta i-a spus un lucru foarte clar, respectiv <domnul D_____ (Didilă – n.red.), nu știu pe ce bec ați călcat sau pe cine ați deranjat. Am fost de foarte multe ori în audiență la doamna I____ D______ (Iulia Diaconu – n.red.) și am putut discuta despre oricare problemă și subiecte grele, nu ca acesta al dumneavoastră, din păcate aceasta nu mi-a permis să deschid deloc subiectul legat de dumneavoastră și i-a spus că dacă mai dorește să vină la ea în audiență pe subiectul acesta nu dorește să discute și că îmi recomandă domnul avocat, cu toate că mă pierde ca și client, să fac o cerere de strămutare pentru că aici ceva nu este în regulă. Nu știe ce, dar aceasta este recomandarea dânsului>. Inculpatul a menționat că a făcut două cereri de strămutare, dar i-au fost respinse și că în același timp a solicitat să fie trimis în instanță ca să își facă dreptatea întrucât trecuse deja foarte mult timp”, se consemnează în documentul Tribunalului Iași.

Condamnări după 17 ani în Dosarul Transbordare Vagoane Marfă

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat recent de Tribunalul Iaşi, în primă instanță, în dosarul unei privatizări care a avut loc acum 17 ani și care ar fi adus statului român prejudicii de 8,8 milioane de lei.

Patronul Grampet a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Alături de el, în acelaşi dosar au fost condamnați și Vasile Didilă (fratele său), la trei ani şi șase luni de închisoare cu executare, și Vasile Răducan (tatăl omului de afaceri), la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ceea ce ridică multe semne de întrebare este faptul că dosarul referitor la privatizarea Transbordare Vagoane Marfă a fost până acum închis de trei ori. După cum reiese din mărturie, cea care a insistat pentru redeschiderea lui a fost Iulia Diaconu și abia acum, după 17 ani, s-a dat o decizie în primă instanță.

În plus, nu trebuie neglijat nici faptul că la dosar au fost atașate de-a lungul timpului șase expertize independente, inclusiv ale ANAF și ale Gărzii Financiare, din care rezulta inexistența prejudiciului. Ei bine, după zece ani de zile, a apărut o a șaptea expertiză, la comanda Parchetului, care le infirma pe toate cele de dinainte.

Trebuie menționat și faptul că este pentru a doua oară când o parte a ”justiției independente” încearcă să destabilizeze Grup Feroviar Român. Prima tentitivă a avut loc în 2016, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe omul de afaceri Gruia Stoica la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, singura ”probă” la dosar fiind o discuție cu avocatul său – o premieră în jurisprudența din România.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole