spot_img
vineri, ianuarie 28, 2022
spot_img

Sunt audiați noi martori în Dosarul Mită de la Swietelsky pentru calea ferată București-Constanța

La Înalta Curte de Casație și Justiție sunt chemați joi noi martori în Dosarul Mită de la Swietelsky pentru calea ferată București-Constanța, în care au fost trimiși în judecată, printre alții, fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, fostul deputat PDL Cristian Boureanu și Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.

Dosarul Mită de la Swietelsky Dosarul Mită la CFR Dosarul Mită la CFR

La termenul de joi al procesului, magistrații ICCJ vor audia șapte martori citați, printre care se numără și foști subalterni ai fostului demnitar de la Finanțe, informează site-ul Știri pe Surse.

Aceștia vor explica instanței care erau mecanismele vremii pentru deblocarea finanțării plăților către compania austriacă Swietelsky, cea care se ocupa de reabilitarea unora dintre tronsoanele de cale ferată de pe ruta București-Constanța. Instanța supremă a stabilit mai multe termene de judecată în dosarul de mare corupție al fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, iar audieri de martori urmează să aibă loc inclusiv în timpul vacanței judecătorești care a început azi, 1 iulie. Astfel, în afară de termenul din 24 iunie, instanța a stabilit chemarea martorilor la audieri pe 1 și 7 iulie, potrivit fișei dosarului aflată pe site-ul oficial al instanței.

Radu Berceanu și Arpad Paszkany, audiați în Dosarul Mită de la Swietelsky

Printre cei care vor fi audiaţi se află omul de afaceri Arpad Paszkany şi fostul ministru Radu Berceanu. Lista completă a martorilor admiși pentru citare în vederea audierii la cererea avocaților este: Boştină Doru Cătălin, Guşu Cezar Constantin, Costea Daniel, Angelescu Tiberiu, Crăciun Orlando, Manu Vlad Adrian, Cucu Florinela Boni, Muşat Liliana, Axenie Irina, Miu Mirona Alexandra, Petel Răzvan Mugurel, Piscu Gheorghe, Ceauşelu Bogdan, Constantinescu Angelo Nicolae, Dima Daniela Angela, Fera Elena, Hahn Horst Ottmar, Meghea Mihai George, Hozoc Florin, Hornegger Joseph, Ciorcă Vasile Florin, Sabo Emil, Gherghină Gheorghe, Cârlan Dan, Paszkany Arpad Zoltan, Szekernyes Karoly, Horvath Peter, Berceanu Radu Mircea, Bruynseels Dominic, Nicolau Horaţiu, Hanţig Maria Violeta, Voicu Vasile Dorin, Constantin Loredana Amalia, Ianda Elena, Niţu Mărioara, Şchiopu Daniela Nicoleta şi Toma Alina Mihaela.

Anchetatorii de la DNA arată că probele dovedesc că în anul 2005 reprezentanții companiei austriece Swietelsky ar fi convenit cu cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCFR CFR SA, și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

Tot ce aveau de făcut oficialii români pentru pretinsele milioane de euro promise de compania austriacă era să se asigure că statul român livrează prioritar și, mai ales, fără întârzieri sumele aferente contractului dintre Swietelsky și România.

Cu toate că procurorii susțin negru pe alb că Swietelsky a dat șpaga, compania austriacă nu este pusă sub învinuire ”pe persoană juridică” în acest dosar. (A.B.)

Ultimele Articole