Consiliul de Administrație a numit în ședința de joi după-amiază directorii general și financiar ai Metrorex, odată cu finalizarea procedurii de selecție conform OUG 109/2011.
Director general al transportatorului feroviar subteran din subordinea Ministerului Transporturilor a fost numit actualul ocupant al funcției, Mariana Miclăuș. Director financiar al Metrorex a fost numită Ioana Diaconu, care-i va lua astfel locul Angelei Leancă. Ioana Diaconu este director în cadrul Ministerului Transporturilor și a studiat la Universitatea de Vest Timișoara, orașul din care provine, coincidență sau nu, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Numirea celor două ar fi fost făcută de un Comitet de Nominalizare format din trei membri din CA.
Șapte candidaturi pentru postul de director general al Metrorex
Reamintim că Metrorex, prin consultantul angajat Fox Consultants, a primit în iulie candidaturile a șapte doritori pentru funcția de director general al companiei.
Dintre aceștia trei sunt foști directori ai companiei, şi anume Mariana Miclăuș, actualul director general, Gabriel Mocanu, fost director general și Mariana Petre, fost director comercial. Li s-au adăgat Marius Marian Chiper, fost director general al CFR SA și președinte CA al CFR SA până la începutul lui septembrie, Mihai Teodorescu, director în cadrul Portului Constanța și fost director în Primăria Capitalei, Petre George Daniel, inginer în cadrul companiei, și Petre Ungureanu, care este de șase ani consilier al directorului general al Electrificare CFR SA, iar anterior (1998-2017) a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI). Petre Ungureanu este și directorul general al GEI Palat CFR SA.