vineri, martie 29, 2024
spot_img

Carlo Germani este noul director general al Aktor România. A supervizat metroul din Doha

Carlo Germani este noul director general al Aktor România. El îi succede lui Petros Katsias în funcția de country manager în România al Aktor, membră a Ellaktor Group.

director general al Aktor

Carlo Germani a deținut o perioadă îndelungată o funcție executivă în Aktor, iar în ultimii patru ani i-a fost încredințat rolul de project manager în cadrul proiectului de construcție a Gold Line Metro, în Doha, Quatar, ce se află acum aproape de inaugurare. Doha Metro Gold Line, cunoscută și drept Linia Istorică, este concepută pentru a susține sistemul de transport subteran în Doha. Mai precis, linia de metrou începe în apropierea aeroportului internațional Hamad, în est, și ajunge până în Sport City, în vest. Gold Line Metro are un buget total ce depășește trei miliarde de euro și cuprinde 10 stații cu lungimea estimată a tunelurilor de aproximativ 30 km. Proiectul Gold Line Metro a fost acordat în 2014  consorțiului ALYSYJ, un joint venture format din cinci organizații de talie mondială: Aktor (lider de consorțiu), Larsen and Tourbo din India, Yapi Merkezi, STFA din Turcia si Al Jaber Engineering din Quatar, iar Germani a ocupat până de curând poziția de președinte al comitetului executiv al acestui joint venture.

Noul director general al Aktor, CV impresionant

Înainte de a lucra pentru AKTOR în Quatar, Carlo Germani a lucrat timp de 13 ani în grupul german de construcții  ”Hochtief”, ca project manager în lucrări de anvergură, precum construcția și proiectarea noului pod hobanat de șosea peste Forth Riven în Marea Britanie, construcția autostrăzii ”Olympia Odos”, în Grecia, în timp ce a ocupat și poziția de manager de unitate operațională al ”Hochtief Construction AG” în filiala grupului din Africa de Sud.

Făcând referire la numirea lui Carlo Germani pe poziția de country manager în România, Alexandros Exarchou, CEO al Aktor, a afirmat: ”Numirea d-lui Carlo Germani în funcția de country manager în România este cel mai recent exemplu în încercările noastre din ultimele 10 luni de a ne reorganiza și consolida prezența corporatistă în România. Carlo are mai mult de 30 de ani de experiență pe plan internațional, precum și nenumărate reușite dovedite în coordonarea și implementarea cu succes a proiectelor dificile de infrastructură. El reflectă în totalitate nivelul de reprezentare pe care ne dorim să îl aibă AKTOR și aștept cu nerabdare să lucrăm împreună pentru a implementa o serie de proiecte de infrastructură în România, atât curente, cât și viitoare”.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole