Hellenic Train a anunţat că va despăgubi fiecare familie a celor 57 de pasageri decedaţi în accidentul feroviar din Grecia din 28 februarie cu o ”plată în avans” de 42.000 de euro.
Pasagerii răniţi vor primi despăgubiri între 5.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de rănile suferite şi de durata spitalizării, informează compania, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Hellenic Train, operatorul feroviar elen deţinut de compania publică italiană Ferrovie Dello Stato Italiane (FS), a nuanţat faptul că despăgubirea ”nu constituie în niciun fel o acceptare a răspunderii din partea companiei”, în conformitate cu prevederile regulamentului comunitar. Guvernul elen a anunţat săptămâna trecută că va despăgubi fiecare familie care a pierdut o persoană dragă în accident cu o pensie lunară de 1.600 de euro şi ștergerea datoriilor faţă de stat.
Accidentul feroviar din Grecia, soldat cu 57 de morți
Catastrofa feroviară s-a produs în noaptea de 28 februarie, când un tren de pasageri a intrat în coliziune frontală cu un tren de marfă la nord de oraşul Larisa, ucigând 57 de persoane, majoritatea studenţi, printre care și un român.
CITEȘTE și Un accident feroviar similar celui din Grecia, evitat în ultimul moment la Mogoșoaia
După catastrofă, circulația trenurilor în Grecia a fost întreruptă, ea urmând să fie reluată gradual. De asemenea, accidentul feroviar a fost urmat de proteste masive de stradă, prin care oamenii au cerut pedepsirea vinovaților.