FOTO Deraiere la Dragotești, a unui tren aparținând CFR Marfă. Un vagon s-a răsturnat

O deraiere la Dragotești a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Două vagoane au ieșit de pe șine și un altul s-a răsturnat.

Accidentul feroviar s-a produs în jurul orei 02:30, pe distanța Dragotești – Borăscu, la km 28+300. Două vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat și un al treilea s-a răsturnat.

Trenul aparține operatorului național de transport de marfă SNTFM CFR Marfă SA, avea în compunere 39 de vagoane încărcate cu cărbune și circula pe relația Dragotești – Turceni. Pe linia respectivă circulă doar trenuri de marfă, a informat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Linia de cale ferată Turceni-Drăgoteşti este linie centralizată electrodinamic cu lungimea de 29.000 m pe un singur fir cu două staţii, respectiv Turceni şi Drăgoteşti, şi o haltă de mişcare – Borascu. Ea include șase linii de manevră cu lungimea de 750 m din staţia CF Turceni, respectiv liniile 8, 9, 10, 11, 12, 13 și remiza de locomotive din staţia CF Turceni, cu clădirea şi dotările aferente. Linia a fost pe punctul de a fi transferată din administrarea SNTFM CFR Marfă SA în cea a Complexului Energetic Turceni SA, conform unui act normativ.

În cele din urmă, linia a rămas în administrarea CNCF CFR SA, în condițiile în care Complexul Energetic Turceni nu mai există ca entitate juridică, de când s-a înființat Complexul Energetic Oltenia.

 

IN THE SPOTLIGHT

Soluții americane pentru dezvoltări imobiliare, translatate în domeniul feroviar

Care este legătura dintre o vilă construită într-o zonă cu teren accidentat și o cale ferată care traversează un defileu? La prima vedere niciuna,...

Ultimele Articole

Secret Link