duminică, martie 2, 2025
spot_img

VIDEO. Deraiere în Cehia a unui tren cu benzen, urmată de un incendiu cumplit

O deraiere în Cehia a unui tren format din vagoane cisternă încărcate cu benzen s-a produs vineri, iar accidentul feroviar a fost urmat de un incendiu devastator.

Nu mai puțin de 160 de pompieri au intervenit la Hustopeče nad Bečvou, unde vagoanele cisternă au luat foc după ce un tren de marfă a deraiat. În ajutor au venit și pompierii slovaci, relatează presa cehă, care adaugă că tronsonul feroviar va fi impracticabil câteva săptămâni, pagubele fiind estimate la 125 de milioane de coroane (aproximativ 4,8 milioane de euro).

Orașul a rămas temporar fără curent electric. Locuitorii au fost sfătuiți să nu aerisească sau să iasă afară. Potrivit martorilor oculari, au fost flăcări de până la 20 de metri înălțime, se zărea fum negru și gros de departe. Incendiul a afectat, în diferite proporții, 15 din cele 17 vagoane cisternă cu benzen pe care le tracta locomotiva. În fiecare vagon se aflau aproximativ 60 de tone de benzen.



Deraiere în Cehia. Pompierii intervin la fața locului, pentru stingerea incendiului

„Pompierii din regiunea Olomouc și Administrația Căilor Ferate acționează la fața locului”, a declarat Martin Kavka, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Administrația Căilor Ferate.

Experții investighează cauza deraierii și a incendiului. Kavka a precizat că nu au fost răniți la locul incendiului. „Mecanicul de locomotivă este și el nevătămat”, a spus el. La fața locului se află pompieri din trei regiuni – 38 de unități profesioniste și de voluntari cu 60 de echipamente. Comandantul intervenției a cerut și întăriri din Republica Slovacă, care au trimis o autospecială și un robot de stingere a incendiilor.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole