Traficul feroviar a fost întrerupt duminică dimineață, între Câmpia Turzii și Valea Florilor, după ce a apărut o defecțiune la locomotiva unui tren de marfă, care s-a oprit între cele două stații CFR.
Incidentul s-a produs în jurul orei 8.45, informează Turda News.
”Circulaţia feroviară este întreruptă pe Magistrala 300, la kilometrul 457+950 m, între staţiile Câmpia Turzii şi Valea Florilor, judeţul Cluj, din cauza defecţiunilor tehnice ale locomotivei unui tren de marfă care au determinat oprirea garniturii în linie curentă. Se acţionează pentru remedierea problemei şi reluarea traficului”, a precizat Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Circulația a fost reluată după aproximativ jumătate de oră, după punerea în mișcare a trenului de marfă care se oprise între cele două stații CFR.