Politicieni PSD explică de ce nu și-au dat votul guvernului Ludovic Orban. „A fost la un moment dat ministru al Transporturilor și nu și-a legat numele cu absolut nimic de vreun proiect în domeniul transporturilor”, spune Daniel Zamfir, senator PSD.
Politicianul a făcut mai multe declarații la RFI printre acestea unele în care explică de ce nu a votat învestirea guvernului Orban. ”Eu nu sunt pe principiul că toți oamenii buni sunt într-o parte și ăia răi sunt în cealaltă parte, dar fără doar și poate sunt acolo oameni care nu au demonstrat nimic de-a lungul carierelor lor politice și putem începe chiar cu primul-ministru. A fost la un moment dat ministru al Transporturilor și nu și-a legat numele cu absolut nimic de vreun proiect în domeniul transporturilor.
Ludovic Orban a fost numit în aprilie 2007 în funcția de ministru al transporturilor în guvernul Tăriceanu pe care a îndeplinit-o până la încheierea mandatului acestui guvern, la 22 decembrie 2008.




