Dan Costescu pierde procesul cu CFR SA. Trebuie să dea banii înapoi

14 iulie 2020

Directorul General CFR Călători, Dan Costescu, a pierdut la Tribunalul București procesul intentat de CFR SA în care i se cere restituirea unor bonusuri încasate abuziv de peste 100.000 de lei.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Șeful CFR Călători este cu un pas mai aproape de momentul la care va trebui să restituie CFR SA peste 100.000 de lei, bani primiți abuziv în 2015, după cum a stabilit Curtea de Conturi. „Soluția pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2020”, arată portalul instanțelor de judecată după înfățișarea de luni, 12 iulie.

Un avocat consultat de Club Feroviar a spus că în astfel de cazuri decizia Tribunalului trebuie pusă în practică, respectiv banii trebuie returnați. Dacă va câștiga recursul, atunci suma în cauză va fi restituită actualului șef al CFR Călători. Costescu a mai pierdut și în toamnă procesul deschis la o judecătorie de sector, cu același obiect.

Costescu, singurul care a refuzat returnarea banilor

De remarcat este că șeful CFR Călători e singurul care nu a returnat banii primiți de la CFR SA. Valoarea totală a bonusului, potrivit raportului Curții de Conturi pe 2016, a fost de peste 300.000 lei însă toți ceilalți beneficiari l-au returnat, în urma deciziei Curții de Conturi.

În cazul lui Dan Costescu, care în 2016 acuza cu putere parazitismul bugetar din anumite zone ale sectorului feroviar, CFR SA a fost nevoită să îl dea în judecată.

„În prezent, sumele reprezentând componenta variabilă acordată în luna mai 2015 membrilor Consiliului de Administrație al CNCF CFR SA au fost recuperate în totalitate. Suma reprezentând componenta variabilă acordată în luna mai 2015 Directorului General al CNCF CFR SA (Dan Costescu – n.red.) face obiectul dosarului nr. 20172/302/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București. Precizăm că dosarul se află în stadiul de judecată – apel, după ce la fond, acțiunea CNCF „CFR” S.A. a fost admisă”, a comunicat recent CFR SA.

Bonusuri necuvenite de 307.000 lei

În iulie 2018, Adunarea Generală a Acționarilor CFR SA (anume Ministerul Transporturilor) a decis acționarea în justiție a lui Dan Costescu pentru recuperarea sumei de 118.220 (fără a preciza nimic de inflație și dobânzi penalizatoare).

Decizia AGA venea la șapte luni după ce un raport al Curții de Conturi (raportul de activitate pentru 2016) menționa faptul că atât Dan Costescu, cât și alți membri în conducerea companiei CFR, au beneficiat de bonusuri necuvenite.

„Directorul general al CFR SA şi membrii Consiliului de Administraţie al companiei au beneficiat nelegal de remuneraţii bonus în sumă de 307.000 lei pentru aprobarea planului de management/administrare, iar alţi angajaţi au utilizat, în perioada 2015 – 2016, autovehicule aflate în proprietatea societăţii, decontând cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi fără legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de funcţionare”, a reieșit din raportul public pe 2016 al Curţii de Conturi.

Ceea ce sugera un abuz la acordarea bonusului este faptul că acesta a fost acordat la doar trei luni de la instalarea lui Dan Costescu în funcție. Care erau performanțele dovedite de el în trei luni, care să îl îndreptățească la încasarea unor bani ce îi dublau veniturile?

Dan Costescu a fost numit în martie 2015 director general al CFR SA, iar bonusul a fost acordat în iunie 2015, potrivit jurnaliștii.ro. El a stat la conducere până în toamna acelui an când a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul tehnocrat format de Dacian Cioloș.

Din punct de vedere moral, ar fi fost normal ca acordarea unui bonus să poată avea loc în 2016, după încheierea anului financiar 2015, auditarea situațiilor financiare și doar dacă acestea ar fi fost pozitive. Costescu a fost precedat de Macarie Moldovan, o persoană apropiată PSD (ministru al Transporturilor era Ioan Rus) și a fost succedat de Marius Chiper.

Numărul restricțiilor de viteză a crescut substanțial în 2015

Este greu de spus dacă rezultatele CFR SA erau atât de fulminante încât să justifice bonusul substanțial încasat de Dan Costescu. Acesta, practic, i-a dublat salariul. Din punct de vedere al stării rețelei, aceasta s-a înrăutățit. Un raport al Consiliului Feroviar de anul trecut informa că în perioada 2015 – 2016, numărul restricțiilor de viteză a crescut de la 375 la 524, scăzând la 400-450 de restricții în perioada 2017-2018.

În 2015, CFR SA a raportat la final, potrivit auditorului BDO, un profit 109,8 milioane lei față de 8,7 milioane de lei în 2014, în condițiile în care adevărata performanță a CFR nu trebuia să fie atât profitul în sine, cât starea infrastructurii exprimată în număr mic de restricții de circulație, viteză comercială ridicată, siguranță în circulație.

Dan Costescu, ceferist și aviator

Recent Dan Costescu a fost numit și în Consiliul de Administrație al ROMATSA, Regia de dirijare a traficului aerian, deși nu are nicio pregătire potrivită pentru obiectul de activitate al acestei companii. În calitate de membru în C.A. ROMATSA, el va încasa însă o indemnizație substanțială pentru participarea la ședințele Consiliului de Administrație, foarte rare, de altfel.