spot_img
marți, iulie 5, 2022
spot_img

BREAKING Dan Costescu a demisionat din conducerea CFR SA. Era în incompatibilitate

Noul director general al CFR Călători Dan Costescu a demisionat joi din conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, unde era membru în Consiliul de Administrație, au declarat pentru Club feroviar surse din domeniu.

Dan Costescu a demisionat Dan Costescu director la CFR Călători

Potrivit legislației în vigoare, cele două demnități erau incompatibile.

”Sunt considerate în stare de incompatibilitate persoanele care exercită simultan următoarele funcții: a) membru al Consiliului de Administrație al administratorului infrastructurii și membru al Consiliului de Administrație al unui operator de transport feroviar”, se arată în Ordonanţa de urgență nr. 52/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european.

Pe 8 ianuarie, a fost stabilită componența noului Consiliu de Administrație al CFR SA, compania resposabilă cu administrarea infrastructurii feroviare din România. Din acesta făceau parte Dan Costescu, fost ministru al Transporturilor, dar și actualul secretar general al ministerului, Ștefania Ferencz, venit din anturajul primarului Emil Boc.

Dan Costescu a demisionat. CFR Călători are restanțe la plata TUI

Cei cinci membri ai noului CA al Companiei Naționale de Căi Ferate erau următorii: Dan Marian Costescu (demisionat joi), Mihaela Mocanu, Laura Diana Gîrlă, Gabriel Popa și Ștefania Ferencz.

Apoi, pe 23 ianuarie, Dan Costescu a fost numit director general al CFR Călători. El a preluat de la Valentin Dorobanțu o societate care anul trecut a înregistrat o creștere a parcului activ de vagoane, o majorare a numărului de călători transportați, dar și o pierdere mult mai mică decât cea prognozată.

Chiar dacă legea nu ar fi interzis imperativ cele două calități – director general al unui operator feroviar și membru în CA la compania de infrastructură – incompatibilitatea ar fi fost evidentă. CFR Călători înregistrează restanțe la plata către CFR SA a Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI). În aceste condiții, prezența șefului CFR Călători în CA al CFR SA ar fi ridicat suspiciuni, fapt care, fără îndoială, Dan Costescu a vrut să-l evite.

Ultimele Articole