D-ale carnavalului (CFR-ului). Importantă licitație anulată după desemnarea câștigătorului

Licitație anulată. Încă o performanță marca CFR SA. Compania a anulat contractul de modernizare a unui important lot de cale ferată fix după ce desemnase câștigătorul. În plus este vorba de un lot ce include realizarea unui tunel cu ajutorul unor tehnologii speciale.

UPDATE. O altă contestație a fost depusă de asocierea Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S. (Leader), Straco Holding. Conținutul acesteia nu a putut fi consultat căci site-ul SEAP era marți nefuncțional.

Compania FCC a depus luni contestație la CNSC după ce la finele lunii ianuarie CFR SA a anulat licitația pentru lucrările de modernizare a lotului 3, Craiova–Caransebeș.

Supărarea firmei FCC, unul dintre cei doi participanți la procedura de achiziție în cauză vine tocmai din anularea procedurii după ce a fost desemnată câștigătoare și i s-au cerut inclusiv documentele DUAE solicitate doar celor ce urmează a semna contracte.

Compania a solicitat un preț cu până la 10% mai mare decât cel estimat, ceea ce se înscrie în prevederile legale. CFR SA a solicitat un punct de vedere DGPET (Direcția Generală Programe Europene de Transport) care într-o primă fază, în decembrie, și-a dat acordul semnării contractului. Același DGPET în mod neclar luna trecută a revenit asupra adresei inițiale comunicând din nou că din cauza deficitului bugetar nu se poate suplimenta valoarea proiectului. Este însă neclar dacă precizările DGPET se referă la valoarea acceptată în decembrie, mai mare cu 10%, sau la cea inițială. Oricum specialiștii spun că suma prevăzută în procedură este insuficientă. Nu ar fi de mirare, căci și prima dată CFR SA a propus niște sume la prima licitație care nu au fost acceptate de nici un posibil ofertant.

Și-au adus aminte de deficitul bugetar. În alegeri îl uitaseră

Adresa DGPET menționează necesitatea încadrării proiectului în suma aprobată din cauza deficitului bugetar. Aspect care nu a fost luat în calcul de Guvernul Ciolacu atunci când a crescut fără număr înainte de alegeri unele pensii și alte cheltuieli bugetare.

Lucrările se anunță a fi unele dintre cele mai complexe, ceea ce explică prețurile mai ridicate. Tunelul Balota va fi al doilea tunel ca lungime din România, iar la realizarea sa se vor utiliza camere hiperbarice. În multe cazuri, tunelarea se face la o adâncime atât de mare încât intervine presiunea atmosferică, iar măsurile de siguranță trebuie implementate prin utilizarea diferitelor sisteme hiperbarice. Aceste sisteme oferă sprijin prin efectuarea de intervenții hiperbarice.

Două oferte primite

În toamna anului trecut, CFR SA a primit două oferte depuse la procedura de achiziție sectorială privind atribuirea contractului de proiectare și execuție aferent obiectivului de investiţii ”Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, Igiroasa – Drobeta Turnu Severin.

Secțiunea este parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”- LOT 3: IGIROASA ( CAP Y ) – DROBETA TURNU SEVERIN (Cap X), KM 331+000 – KM 362+632, Legăturile CF ale Variantei de Traseu cu Stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu”.

În cadrul procedurii au depus oferte următorii agenți economici:

  • Asociere: FCC Construccion, Gulermak Spolka;
  • Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S. (Leader), Straco Holding.

Valoarea estimată a achiziției publice pentru ”Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 3: Igiroasa (CAP Y ) – Drobeta Turnu Severin(Cap X) este cuprinsă în intervalul 5.167.135.556,63 lei – 6.152.376.194,85 lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2012 – 2027 și Bugetul de Stat.

Durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor va fi de 72 de luni, din care 12 luni proiectare și 60 de luni execuție.

Achiziția publică pentru lotul 3 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 41,234 km (km 331+000 – 362+632).

Scopul general al implementării proiectului de reabilitate a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km) vizează:

  • îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
  • modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
  • mărirea capacității de tranzit;
  • asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
  • modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;
  • înlocuire poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
  • modernizare poduri, podețe;
  • reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
  • montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
  • instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
  • reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18‰.

Anularea licitației va duce cel mai probabil la o nouă ratare a țintelor de absorbție. Este puțin probabil că CFR SA va mai avea timpul necesar derulării proiectului după reluarea acestuia, cel mai devreme peste luni bune (recalculare indicatori tehnico-economic, avizare Guvern, realuare licitații, judecare contestații etc.).  (foto generic)

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link