Se vor organiza cursuri de calificare la CENAFER pentru peste 500 de angajați ai CFR SA

17 septembrie 2020

În perioada următoare, se vor organiza cursuri de calificare la CENAFER pentru 550 de muncitori necalificați de la CFR SA.

cursuri de calificare la CENAFER CENAFER la ceas aniversar

Școlarizarea acestor salariați va avea loc în două etape, a declarat pentru Club Feroviar Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.

El a precizat că a convenit acest lucru cu conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. Astfel, muncitorii cu vârsta de până la 40 de ani vor fi școlarizați din fonduri proprii ale companiei de infrastructură, iar cei care au depășit această vârstă vor intra într-un program cu finanțare externă derulat de Centrul Național de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER).

Toți muncitorii necalificați vor beneficia de cursuri de calificare la CENAFER

”Toți muncitorii necalificați de la CFR SA vor beneficia de calificare. Chiar dacă CENAFER nu va obține finanțarea externă pentru acest program, ei vor fi școlarizați pe banii CFR SA”, a precizat Florea Dobrescu.

De asemenea, Federația Drum de Fier face demersuri pentru amendarea unui ordin al ministrului Transporturilor, în sensul reintroducerii funcției de mecanic de mașini grele de cale.

cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems

Astfel, se va trece la pregătirea personalului specific pentru utilajele din dotarea CFR SA. ”Am semnat un acord cu CFR SA, astfel încât CENAFER să-I sprijine cu lectori. Cursurile vor începe în perioada imediat următoare”, a mai spus liderul sindical.

CITEȘTE și EXCLUSIV Cu cât vor crește salariile după aplicarea Statutului personalului feroviar