spot_img
vineri, octombrie 22, 2021
spot_img

Crematoriul Spitalului CF Ploiești a rămas în acte 13 ani de la desființarea sa de facto

Ministerul Transporturilor vrea să radieze din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului Crematoriul Spitalului CF Ploiești. Decizia vine la 13 ani de când crematoriul cu pricina a fost desființat de facto, pentru că autoritățile de protecție a mediului au avertizat asupra faptului că el reprezintă un potențial pericol. În schimb, alte bunuri imobile ale unității sanitare care există fizic de aproape 40 de ani nu figurează nici acum în domeniul public al statului.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind comasarea, modificarea denumirii, descrierii tehnice și actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului General Căi Ferate Ploiești, precum şi înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Spitalului General Căi Ferate Ploiești.

Valoarea de inventar crește cu 780.000 de euro

Valoarea de inventar a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, rezultată în urma reevaluării de la Spitalul CF Ploiești, este de 17.491.693 de lei, față de 13.631.164 de lei, cât era până acum.

Rezultă deci o diferență rezultată în urma reevaluării de 3.860.529 de lei, echivalentul a 779.000 de euro. Conform actualizării, unitatea sanitară feroviară va ”valora” aproximativ 3,5 milioane de euro.

O mare parte din diferența rezultată în urma reactualizării provine din reevaluarea terenului spitalului, cu o suprafață de 12.932 mp. Înainte de reevaluare, valoarea sa de inventar era de 3.566.752 de lei, iar acum îşi majorează valoarea cu 1.042.622 de lei, ajungând la 4.609.374 de lei. Făcând un calcul simplu, rezultă o valoare de 356,4 lei/mp, adică aproximativ 72 euro/mp.

CITEȘTE și Raport de control la Spitalul CF Witting. Achiziții de măști neconforme fără licitație

Crematoriul Spitalului CF Ploiești, desființat în 2008

O situație cel puțin bizară a fost constatată cu ocazia reevaluării: un bun imobil figura în acte, deși nu mai exista de facto de mai bine de 13 ani de zile.

În anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006 privind bunurile din domeniul public al statului figura ”Clădire centrală abur + stație oxigen + crematoriu”. Or, crematoriul cu pricina fusese desființat de ani buni.

”Precizăm faptul că bunul imobil <crematoriu>, identificat în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la MF nr. 26498, având codul de clasificație 8.25.07 nu mai există fizic din anul 2008, când a fost necesară desființarea lui – conform Contractului de prestări servicii nr. 53 din 31 ianuarie 2008 – la solicitarea organelor abilitate cu protecția mediului, din cauza faptului că acesta nu era decât un cuptor foarte vechi, din zidărie portantă și un coș de eliminare a fumului, aflat într-o avansată stare de deteriorare, care nu putea fi remediat și în imposibilitate de a mai fi utilizat vreodată, reprezentând astfel doar un potențial pericol”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Pe cale de consecință, denumirea bunului imobil a fost modificată în ”Stație oxigen și Centrală abur”, intervenind modificări și din punctul de vedere al suprafeței, care a scăzut de la 394,38 mp la 196 mp.

Două bunuri imobile construite în 1983 nu figurau în evidențe

Nota de fundamentare a proiectului de act normativ scoate la iveală și un alt aspect. Dacă un crematoriu figura în acte cu toate că fusese desființat de 13 ani, alte două bunuri imobile, construite în urmă cu aproape 40 de ani, nu figurau în evidențe.

Este vorba de bunurile imobile ”Post trafo” și ”Cabină poartă”, ambele construite în anul 1983, în regie proprie. ”Imobilele <Post trafo> și <Cabină poartă> au fost construite și date în folosință anterior întocmirii Anexei nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006, conform Fișelor individuale a mijloacelor, iar până la acest moment nu a fost întocmit nici un proiect de hotărâre, în vederea introducerii/completării Anexei nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006, privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Imobilele au fost construite din fonduri de la bugetul de stat”, se arată în document.

În consecință, proiectul de HG prevede și înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a acestor imobile, cu o valoare cumulată de 49.909 lei.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole