Craiova solicita servicii de proiectare pentru modernizarea liniei de tramvai

Municipiul Craiova a lansat licitatia deschisa pentru servicii de proiectare -realizare DALI privind Modernizarea liniei de tramvai (in cale proprie) de pe Calea Severinului in zona industriala Cernele de Sus (Faza 1 si Faza 2). Valoarea licitatiei este de 98,7 mii lei (21,2 mii euro). Criteriul de atribuire va fi pretul cel mai scazut.

Ofertele pot fi depuse pana la data de 9 iulie 2018, deschiderea lor urmand sa aiba loc la aceeasi data. Termenul de realizare al proiectului si al documentatiei este de 90 de zile, urmand ca dupa elaborarea documentelor necesare sa fie lansata si licitatia de executie a lucrarilor.

Serviciile de proiectare DALI (documentatii pentru obtinerea avizelor / acordurilor + expertiza tehnica, studiu topografic, studiu geotehnic, DALI, etc) vor trebui sa analizeze doua etape:

– Modernizarea retelei de contact si a retelei electrice de alimentare

– Modernizarea  caii de rulare, aparate de cale, statii, etc.

Finantarea serviciilor de proiectare va fi asigurata din fonduri proprii ale Municipalitatii din Craiova.

Printre investitiile anuntate de Craiova se afla si achizitia a zece tramvaie noi. Pentru acestea se vor solicita fonduri europene.

Foto: http://craiova.stfp.net

Selectia anunturilor de licitatii, de pe site-ul e-licitatie.ro, care se adreseaza pietei feroviare romanesti o puteti gasi pe site-ul Catalog Feroviar la sectiunea „Licitatii”.