spot_img
duminică, octombrie 2, 2022
spot_img

Cătălin Drulă trimite Corpul de Control la Metrorex: ”Au crescut enorm cheltuielile salariale”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat marți că va trimite Corpul de Control la Metrorex, după ce a constatat situația financiară îngrijorătoare a societății de stat.

Corpul de Control la Metrorex restructurări la CFR metroul oprit de Oprescu Modernizarea trecerilor la nivel Cătălin Drulă despre restricțiile de viteză Cătălin Drulă cu calea ferată

”Domnul Ion Rădoi, șeful de sindicat de la Metrorex, a ieșit în spațiul public spunând că dau <bombe>. M-a acuzat că n-aș fi bine informat, așa că iată cifrele seci legate de cât de bine a evoluat financiar Metrorex în ultimii cinci ani. Avem într-adevăr o bombă, dar e una cu ceas, domnule Rădoi. Situația companiei care gestionează metroul bucureștean, este foarte dificilă. Dacă acum 5 ani, compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30%.

Diferența este acoperită prin subvenție de la bugetul național, prin Ministerul Transporturilor”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că în 2016 subvenția era de 297 milioane de lei, iar anul trecut a ajuns la 683. Pentru 2021, suma cerută de Metrorex este de 1,04 miliarde de lei. ”O sumă care nu poate fi acoperită de bugetul de stat, și care ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor (partea națională, în afara investițiilor din fonduri europene). Ca să fie limpede, aceștia sunt banii strânși din taxele și impozitele românilor din TOATĂ ȚARA. Și dacă merg la metroul bucureștean, nu merg către alte cheltuieli și investiții din țară”, a explicat ministrul.

”Au crescut enorm cheltuielile salariale”

Corpul de Control la Metrorex”Ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici? Au crescut enorm cheltuielile salariale. În condițiile în care anul trecut traficul de călători s-a prăbușit din cauza pandemiei, ducând la o scădere a veniturilor cu 126 milioane lei, în luna septembrie 2020 la Metrorex s-a negociat o creștere de 18% (!!!) a salariilor. Dacă în 2016 cheltuielile cu personalul la Metrorex erau aproximativ 333 de milioane lei, în 2020 acestea au ajuns la 627 milioane lei, iar pentru 2021 sunt previzionate să crească până la 876 milioane lei. Adică aproape triplu! Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră”, a continuat Cătălin Drulă.

Se trimite Corpul de Control la Metrorex. Mandatul a fost semnat

El a precizat că a semnat astăzi (marți) mandatul Corpului de Control pentru a investiga această renegociere a contractului colectiv de muncă.

”Vreau să fiu bine înțeles. Îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine și să ducă o pâine bună acasă. Respect și sunt un mare susținător al sistemului feroviar în general, și al metroului, în special. Am toată stima pentru angajații onești ai acestui sistem, care își fac treaba cu cinste. Problema este cu liderii de sindicat, precum vocalul domn Rădoi, care le-au vândut iluzii. Lideri care își dau aere de șefi de cartel și se comportă de parcă bugetul statului, strâns din taxele și impozitele tuturor românilor, este un sac fără fund. Bugetul nu este un sac fără fund. Creșterile salariale, pe seama bugetului de stat, fără fundament în creșteri de venituri sau eficiență, nu sunt acceptabile. După cum nu este corect ca România întreagă, care suferă de lipsă de investiții în infrastructură pe tot teritoriul ei, să le plătească an de an”, se încheie postarea lui Cătălin Drulă.

Replica sindicaliștilor de la metrou

După declarațiile făcute de Cătălin Drulă, replica sindicaliștilor de la metrou nu s-a lăsat așteptată. Într-un comunicat de presă dat publicității marți după amiază, Unitatea – Sindicatul Liber Metrou precizează că media salariilor de la metrou nu depășește suma de 7.000 de lei lună și că ministrul are situația reală în acest sens, deoarece i-a fost prezentată chiar ieri (luni) de către conducerea executivă a Metrorex SA.

”Salariații de la metrou beneficiază de anumite sporuri la salariu, deoarece mulți dintre aceștia își desfășoară activitatea în program de lucru numai de noapte, în subteran, în zile în care potrivit legii nu se lucrează, acumulând și multe ore suplimentare din cauza lipsei de personal calificat și autorizat. Mulți dintre salariații de la metrou nu au Paște, nu au Crăciun și nici Revelion, astfel ca bucureștenii să beneficieze tot timpul de acest mijloc modern de transport în condiții de maximă siguranță. Activitatea de la metrou se desfășoară în condițiile în care nivelul maxim admisibil al noxelor este depășit de 8 ori. Deficitul de personal de la metrou este recunoscut atât de către conducerea executivă a Societății, cât și de reprezentanții MTI, fiind bine cunoscut faptul că s-au înregistrat un mare număr de pensionări, concomitent cu darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou. De fapt în ultimii 5  –  6  ani s-au dat în exploatare 12 stații și 2 Depouri de metrou, timp în care mulți dintre salariații Metrorex, încadrați în grupele 1 sau 2 de muncă și-au depus dosarele de pensionare. Aceste lucruri ar trebui să le cunoască domnul ministrul Drulă înainte de a îi acuza pe sindicaliștii de la metrou și pe liderii acestora de situația financiară precară a Societății”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

Ultimele Articole