luni, aprilie 15, 2024
spot_img

BREXIT Boris Johnson vrea control vamal la Eurostar imediat după ieșirea din UE

Marea Britanie va institui control vamal la Eurostar și la toate frontierele imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson.

control vamal la Eurostar

Priti Patel, noul ministru britanic de Interne, a elaborat planuri care prevăd instituirea controalelor vamale stricte imediat după producerea Brexit, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

„Libera circulaţie care există în prezent se va încheia pe 31 octombrie, când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Spre exemplu, vom introduce imediat cele mai stricte reglementări în materie de infracţionalitate pentru persoanele care intră în Marea Britanie”, a confirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, citat de cotidianul Le Figaro.

Partidul Liberal-Democrat (opoziţie) a catalogat decizia drept „brutală”, apreciind că Priti Patel „este complet desprinsă de realitate”. Organizaţia care îi reprezintă pe imigranţii din ţări UE aflaţi în Marea Britanie, The3million, a avertizat că o astfel de măsură ar genera „discriminare”.

Control vamal la Eurostar. Tensiunile cresc

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxelles-ul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

De cealaltă parte, Uniunea Europeană a refuzat renegocierea Acordului Brexit şi a avertizat că va introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără acord.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole