spot_img
miercuri, noiembrie 30, 2022
spot_img

VIDEO Poliția Capitalei a făcut controale la metrou și în mijloacele de transport ale STB

Poliția Capitalei a făcut în week end-ul care tocmai s-a încheiat controale la metrou și în mijloacele de transport de suprafață din București.

controale la metrou

”În intervalul 30 octombrie – 01 noiembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipului București, împreună cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și Poliția Locală a Municipiului București au acționat în vederea verificării  modului în care sunt respectate prevederile legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat Poliția capitalei, prin intermediul unui comunicat de presă dat publicității luni dimineață.

Controale la metrou, STB, magazine, piețe și terase

Cu prilejul acestor acțiuni de control,  au fost verificate 3.310 obiective, reprezentând piețe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar și magazine de cartier, terase. De asemenea, au fost făcute controale în 3.160 de mijloace de transport în comun de suprafață, dar și de subteran.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 11.600 de persoane, iar în urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, au fost constatate și aplicate peste 2.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 599.000 de  lei.

”Activitățile au beneficiat și de sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti și Inspectoratului Teritorial de Muncă. Acțiunile de verificare continuă!”, au mai precizat oamenii legii.

Ultimele Articole