Contractul ultimei porțiuni dintre Brașov și Curtici a fost semnat în prezența lui Ludovic Orban

22 septembrie 2020

Semnarea contractului a avut loc marți seara. în prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode. Odată cu începerea lucrărilor va mai rămâne de modernizat doar secțiunea Predeal – Brașov pentru închiderea Coridorului feroviar IV. 

doru.cireasa@clubferoviar.ro

 

CFR SA a semnat marți seară contractul de modernizare a secțiunii 2 de cale ferată din Brașov – Sighișoara, anume Apața – Cața, cu reprezentanți ai asocierii Railworks ce are ca lider firma elenă Aktor și mai include Alstom, Arcada.

Semnarea are loc la finele unei lungi perioade de contestare a procedurilor de licitație, alți principali participanți fiind FCC Spania și Alsim Alarko Turcia.

În luna iulie 2020, Curtea de Apel București a pronunțat decizia definitivă care a permis semnarea contractului. Decizia de marți, favorabilă RailWorks, a deschis posibilitatea semnării contractului de modernizare de către CFR SA cu asocierea menționată. „Soluția pe scurt: Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei pronunţată în dosarul nr. 16042/3/2019. Respinge cererea de sesizare a CJUE. Respinge excepţia inadmisibilităţii plângerii, invocată de intimata Asocierea Railworks. Respinge plângerea, ca nefondată. Respinge, ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire şi de amânare a semnării contractului până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Definitivă. Pronunţată azi, 21 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, arăta decizia instanței. Alsim Alarko au avut calitate de petenți, iar CFR SA și RailWorks calitate de intimați.

Pe rolul instanțelor s-a mai aflat o acțiune a Alsim Alarko, însă aceasta privește oferta plasată pe locul 2, cea a asocierii FCC-Astaldi, fără a putea schimba poziția de primă clasată a RailWorks în licitație.

În luna mai, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins două contestații ale companiei turce Alsim Alarko privind modernizarea lotului 2 din secțiunea Brașov-Sighișoara, anume sectorul Apața-Cața.

Railworks, prețul cel mai mic

Asocierea Railworks a fost desemnată câștigătoare a licitației în luna decembrie a anului trecut. Oferta câștigătoare a avut un preț de 2,72 miliarde lei, inferior celui propus de FCC – Astaldi, respectiv 2,84 miliarde lei și celui al turcilor de la Alsim Alarko, 2,85 miliarde lei. RailWoks (Alstom – Aktor – Arcada) a figurat pe prima poziție în raportul procedurii de atribuire semnat  de comisia de licitație a CFR.

Desemnarea asocierii RailWorks drept câștigătoare a avut loc după ce în iunie 2019 Curtea de Apel București a anulat o decizie anterioară a CFR SA prin care oferta RailWorks era considerată neconformă. Cauza scoaterii din joc a asocierii a fost faptul că RailWorks nu ar fi declarat subcontractantul lucrărilor de sudură, deși valoarea însumată a acestora era sub 1% din valoarea contractului, acesta fiind un prag valoric care de-abia depășit naște obligația declarării unui subcontractor.

Ce presupun lucrările

În cazul secțiunii Apața – Cața, valoarea totală estimată a contractului era de 2,86 miliarde lei, fără TVA (615,7 milioane euro), sursa de finanţare fiind asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanţarea în proporţie de 18,26% de la Bugetul de Stat.

Subsecţiunea Apaţa – Cața, parte a tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara, este situată pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Brașov – București – Constanța, iar modernizarea acestei subsecţiuni contribuie la dezvoltarea infrastructurii feroviare prin sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Modernizarea secţiunii Apaţa – Cața contribuie la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilităţii sustenabile pe secţiunea frontiera maghiară – Curtici – Arad – Simeria – Sighişoara – Braşov, prin creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, reducerea duratei de transport, creşterea siguranţei feroviare, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului, îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

Proiectul de modernizare pe această secţiune cuprinde o gamă variată de lucrări feroviare, precum infrastructura, suprastructura căii ferate, lucrări de artă – poduri/podețe/viaducte/tuneluri, electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (inclusiv GSM-R), semnalizare feroviară (centralizare electronică şi ETCS nivel 2) şi lucrări de construcţii civile în staţii.