spot_img
sâmbătă, octombrie 1, 2022
spot_img

Nicușor Dan acuză PSD și USR că sabotează contractul PMB cu Astra Vagoane Călători

Primarul general Nicușor Dan a acuzat luni seara consilierii generali din partea PSD și pe o parte dintre cei ai USR că sabotează contractul PMB cu Astra Vagoane Călători Arad pentru cumpărarea a 100 de tramvaie.

„Colegii din executiv au lucrat toată după-amiaza ca să găsească o soluție după votul nefericit de azi din Consiliul General pe absorbția primei tranșe de 260 milioane de lei, bani europeni, pentru 100 de tramvaie, contract aflat în execuție. O modificare în finanțarea prin Ministerul Dezvoltării (care a făcut eforturi să strângă banii la sfârșit de an) necesita o rectificare minoră a bugetului Municipalității, care să fie votată de Consiliul General. PSD nu a participat la ședință, iar o parte din consilierii USR nu au votat rectificarea. Astfel, rectificarea nu a trecut la vot. Exista riscul ca finanțarea europeană să fie reziliată sau cel puțin întârziată 2-3 luni, cu complicații administrative pentru Minister și pentru Primărie. Primăria urma să plătească în plus penalități furnizorului pentru întârziere la plata facturilor emise. Pare că executivul din Primărie a găsit soluția alternativă, vom avea confirmarea mâine. Asta nu șterge iresponsabilitatea acțiunii de azi a consilierilor care au lipsit sau care nu au votat”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Contractul PMB cu Astra Vagoane Călători prevede livrarea a 100 de tramvaie

Primarul general Nicușor Dan a semnat pe 11 mai contractul de achiziție a 100 de tramvaie fabricate de Astra Vagoane Călători Arad, destinate Societății de Transport București.

Tramvaiele noi au 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele. În licitație, Astra Vagoane a fost asociată cu CRRC Sifang.

Contractul pentru achiziția celor 100 de tramvaie se ridică la valoarea de 840 milioane de lei, iar vehiculele au o garanție de șapte ani acordată de producătorul arădean. Ele vor circula pe opt linii de tramvai din Capitală, aferente a tot atâtea subcontracte.

Ultimele Articole