joi, martie 28, 2024
spot_img

BREAKING E oficial. Contractul pentru metroul 1 Mai-Tokyo a fost câștigat de turci

Comisia de licitație a Metrorex a atribuit oficial, joi, contractul pentru metroul 1 Mai-Tokyo către o asociere de firme din Turcia.

contractul pentru metroul 1 Mai-Tokyo licitația pentru metroul de Otopeni Ion Rădoi despre Magistrala 5 termen pentru metroul din Drumul Taberei

”Membrii comisiei de evaluare desemnează oferta prezentată de ofertantul Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.s. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S ca ofertă câştigătoare pentru această procedură de atribuire, ofertă care a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire. Asocierea a prezentat ca terţ susţinător pe Yuksel Project Uluslararasi A.Ş. Acesta a prezentat în documentele de calificare un angajament privind susţinerea tehnică şi profesională a ofertantului referitor la personalul cheie, respectiv Şef de proiect – design, şi la punctele 3 şi 4 a cerinţei referitoare la experienţa similară (proiectare), respectiv Formularul 13b, completat la data de 22.05.2019”, se arată în raportul de atribuire datat joi, 15 iulie 2021, obținut de Club Feroviar.

Clasamentul ofertelor desemnate ca admisibile a fost următorul:

  1. Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.s. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S
  2. Asocierea FCC – Gülermak
  3. Asocierea China Communications Construction Company & 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA.

Anterior, în urma evaluării propunerilor financiare, oferta depusă de Asocierea Esta Construction LLC – Doguş Inşaat ve Ticaret A.Ş. fusese declarată inacceptabilă şi neconformă de către comisia de evaluare.



Contractul pentru metroul 1 Mai-Tokyo cuprinde doar 7 din cele 12 stații ale M6

Linia nouă de metrou (Magistrala 6) ar urma să aibă un traseu de 14,2 km şi să cuprindă 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.

CITEȘTE și M6 devine metrou pentru Puiu Popoviciu. De ce nu folosim Gara Băneasa la adevărata capacitate?

Actuala conducere a Ministerului Transporturilor, mai exact ministrul Cătălin Drulă, nu susține însă realizarea celui de-al doilea lot al magistralei, de la Tokyo (Băneasa Shopping City, mall-ul fugarului Puiu Popoviciu) spre Otopeni. (A.B.)

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole