vineri, martie 29, 2024
spot_img

Contractul de activitate CFR SA 2021-2025 a fost adoptat de Guvern

Contractul de activitate CFR SA 2021-2025, care deschide calea deblocării unor transferuri de la bugetul de stat către gestionarul infrastructurii feroviare estimate la 200 milioane de lei, se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de luni.

Contractul de activitate CFR SA 2021-2025 ajutor de stat pentru CFR Călători BVC CFR SA exproprieri pentru calea ferată falimentul CEH Statutul personalului feroviar licitațiile ARF Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructură

UPDATE Proiectul a fost adoptat de Guvern.

Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Contractului de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R” S.A. pentru perioada 2021-2025 – se arată în informarea de presă a Palatului Victoria cu privire la proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 30 august 2021.

Prin aprobarea acestui document, s-ar facilita desfășurarea normală a activității Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și, implicit, plata la timp a salariilor.

Contractul a primit joia trecută aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social. În cadrul acestui for consultativ, format din reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și ai societății civile, sindicatele au dat aviz pozitiv proiectului de HG privind aprobarea Contractului. Ei au argumentat că fără acesta vor exista dificultăți la plata salariilor către angajații CFR. De altfel, Ministerul de Finanțe a refuzat în mai multe rânduri plata tranșelor de la buget către CFR SA invocând absența contractului de activitate, după cum a declarat președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, membru al CES.

Contractul de activitate CFR SA 2021-2025, criticat de patronatele feroviare

Interesant este însă faptul că proiectul a primit aviz favorabil și din partea reprezentanților patronatelor în CES, în pofida numeroaselor observații făcute de OPSFPR.

La jumătatea lunii martie, OPSFPR – Organizația Patronatelor Societăților Feroviare Private din România, a remis Ministerului Transporturilor mai multe propuneri de modificare a proiectului. Propunerile au ajuns la ministru, secretar de stat, Direcția de Transport Feroviar a ministerului și la CFR.  Structurile implicate nu au luat însă nicio măsură de modificare a proiectului. Odată expirat vechiul contract, operatorii feroviari au fost chemați să semneze acte de desfășurare a activității pentru acest an, deși lipsea baza legală, anume contractul propriu-zis de activitate, spun reprezentanți ai patronatului operatorilor. În luna august au fost trimise mai multe adrese și noi semnale privind faptul că nu au fost luate în calcul propunerile patronatelor, mai spun reprezentanții indicați.

Modificările OPSFPR, concretizate într-o scrisoare semnată de președintele organizației, Vasile Șeclăman, erau  menite să „înlăture abuzul de poziţie dominantă al CNCF CFR SA în relaţia cu operatorii feroviari, indiferent de forma de proprietate şi de discriminările între operatorii cu capital de stat şi cei privaţi, în aplicarea Contractului de acces de către CNCF CFR SA”. (A.B.)

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole