marți, iunie 3, 2025

Tot ce trebuie să știi despre contractele ARF pentru trenuri și locomotive noi

Conferința de Operatorie și Material Rulant organizată de Club Feroviar la Oradea a constituit un bun prilej pentru ca participanții să afle totul despre contractele ARF de achiziție de trenuri și locomotive noi pentru transportul de călători. În ajunul vizitei tehnice de la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, unde va fi prezentat primul tren regional Pesa care a sosit în România, reprezentantul Autorității pentru Reformă Feroviară, Marian Zamfir, a prezentat stadiul derulării contractelor deja semnate, dar și proiectele în pregătire.
În cadrul lucrărilor conferinței, participanții au remarcat că în ultimii trei ani de zile, adică de când a plecat Gigi Gavrilă de la conducerea Autorității, iar în locul lui a venit Ștefan Roșeanu și apoi Mihai Barbu, activitatea s-a îmbunătățit iar achiziția de trenuri a fost deblocată. Acest lucru a fost recunoscut inclusiv de președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu. ”Această mică echipă de 20 de oameni a reușit să facă ce n-au făcut mulți angajați ai Ministerului Transporturilor timp de 20 de ani”, a spus și moderatorul dezbaterii, Mihai Frumosu, senior expert pe Transporturi la Banca Europeană de Investiții. BEI a fost implicată încă de la început în pregătirea proiectelor derulate de ARF pentru achiziția de trenuri de călători.

Contractele ARF, pe scurt

În rezumat, contractele aflate deja în implementare vizează achiziția a 62 de trenuri regionale (RE-R1, cu Pesa), 37 de trenuri interregionale (RE-IR1, cu Alstom), 29 de trenuri regionale (RE-IR2, cu Pesa) și a 16 locomotive electrice (Traxx, cu Alstom).
Procedurile de achiziție în derulare în momentul de față au ca scop cumpărarea a 12 trenuri regionale cu hidrogen și a 23 de locomotive electrice, precum și stabilirea rutelor cumers cadențat.
Ca proiecte în pregătire, Marian Zamfir a menționat achiziția a încă 58 de rame electrice regionale, realizarea sistemului de ticketing la nivel național și auditul obligației de serviciu public.

Prima ramă electrică Pesa a ajuns la Episcopia Bihor

Să le luăm pe rând. Pe 30 ianuarie 2024 a fost semnat contractul pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R1), cu perioada de mentenanță de 15 ani, în valoare de 2.777.369.677 lei, cu TVA, cu Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna din Polonia. Contractul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.
Contractul este împărțit în trei loturi, după cum urmează:
Lot 1 – 20 de rame
Lot 2 – 23 de rame
Lot 3 – 19 rame.
Joi, 22 mai 2025, va avea loc oficial livrarea primei rame pentru procesul de certificare și omologare de către organismele abilitate (ASFR, AFER-ONFR). După cum a scris anterior Club Feroviar, acest prim tren a intrat în România, pe la Curtici, duminica trecută. Termenulde livrarea pentru toate cele 62 de trenuri este anul 2027.

Trenul Alstom Coradia, în circulație pe București-Brașov

Alt contract este cel semnat pe 25 martie 2023, cu Alstom Ferroviaria S.p.A., pentru livrarea a 20 de rame, cu 15 ani mentenanță. Pe 16 septembrie 2022 a fost semnat un act adițional în scopul suplimentării contractului cu încă 17 trenuri, ceea ce a adus valoarea totală la 1.708.996.863,41 lei, cu TVA. Finanțarea este asigurată din programul Transport al UE.
Pe 20 noiembrie 2024 a avut loc lansarea în circulație a primei rame RE-IR1, pe ruta București Nord-Brașov. Termenul pentru livrarea tuturor celor 37 de trenuri este ianuarie 2026.

În septembrie vine primul tren IR de la Pesa

Alt contract a fost semnat tot cu polonezii de la Pesa, pentru qchiziția de 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații (RE-IR2). Valoarea totală a contractului, finanțat prin PNRR, semnat pe 19 decembrie 2023, este de 1.604.280.000 lei, fără TVA.
Pe 14 mai 2025, a fost semnat un act adițional pentru încă nouă trenuri, cu finanțare prin Fondul de Modernizare. Prima ramă are termen livrare septembrie 2025, pentru testare și omologare, iar toate 29 trebuie să ajungă până în decembrie 2027.

Luna viitoare trebuie livrată prima locomotivă Traxx

Contractul pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi pe patru osii cu sisteme ERTMS, capabile să atingă viteza de 160 km/oră şi să tracteze până la 16 vagoane de călători și mentenanță 20 ani a fost semnat pe 29 ianuarie 2024 cu Asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH. Valoarea totală este de 767.510.640 de lei, fără TVA, iar contractul este finanțat prin PNRR.
Livrarea primei locomotive este programată pentru luna viitoare, pentru procesul de certificare și omologare, iar toate cele 16 locomotive trebuie să ajungă până în august 2026.

Așteptăm finalizarea licitației pentru trenurile cu hidrogen

Marian Zamfir a menționat și procedura pentru cumpărarea a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen. Noroc că s-a prelungit cu un an și jumătate termenul de implementare a proiectelor prin PNRR și așa mai are șanse și această achiziție să fie finalizată la timp pentru a primi banii europeni.
Valoare totală estimată a contractului este cuprinsă între 1.596.354.562,00 lei și 2.468.146.243 lei fără TVA, în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani. La a patra licitație, căci primele trei au fost anulate din lipsă de ofertanți, a fost depusă o singură ofertă, din partea Asocierii formate din: Siemens Mobility SRL, Siemens Mobility GmbH și Siemens Mobility Austria GmbH.

Cumpărarea altor 23 de locomotive, scoasă la licitație

Achiziția de 23 de locomotive electrice pentru transportul feroviar de călători – cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă de 160 km/oră și să tracteze până la 16 vagoane de călători, cu 20 de ani de ani mentenanță a fost scoasă la licitație pe 15 mai 2025.
Valoarea totală este cuprinsă între 1.105.768.000 și 1.572.654.000 lei, fără TVA – în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 20, respectiv 40 de ani. Finanțarea va fi asigurată prin Fondul de Modernizare.
În ceea ce privește proiectul privind îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România, în valoare de 18.978.097,39 lei, fără TVA, pe 14 aprilie 2025, în urma evaluării ofertelor, ARF a desemnat câștigătoarea licitației Asocierea TTL Planning SRL (România) – Systrra SA (Franța). Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021-2027, iar atribuirea este contestată.

Contractele ARF în pregătire

La capitolul proiecte de achiziție în pregătire, oficialul ARF a menționat achiziția de 58 de rame electrice regionale, astfel:
– 34 de rame cu 160 de locuri – R2
24 de rame cu 200 de locuri – R3.
A fost finalizată consultarea de piață, în care s-a obținut o valoare estimativă unitară pentru cele 58 de rame electrice regionale și o cotație pentru mentenanța acestora.
Alt proiect în pregătirfre este referitor la sistemul integrat de ticketing feroviar național. Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului a fost aprobată de conducerea Ministerului Transporturilor. În prezent, ARF lucrează la finalizarea cererii de finanțare a proiectului.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. După aburul din vagoane, INDA Craiova scoate și noxele din reviziile de vagoane ale CFR Călători

Povestea INDA Craiova a început acum 33 de ani, când firma a fost înființată de un grup de ingineri pasionați de sistemul feroviar. S-a...

Ultimele Articole