spot_img
joi, octombrie 28, 2021
spot_img

Contract Alstom pentru primul metrou complet automatizat din Atena

Alstom, ca parte a unui consorțiu format împreună cu companiile Avax și Ghella, a semnat contractul pentru construcția primei secțiuni a liniei 4 a rețelei de metrou din Atena. Partea Alstom din proiect este de aproximativ 320 milioane EUR.

Stavros Vlachos, Alstom Grecia

Noua Linie 4, cunoscută sub numele de „Linia U” datorită formei sale, va avea 35 de stații în total și va circula prin cele mai populate zone din centrul Atenei, traversând liniile de metrou existente 2 și 3. Linia 4 este alcătuită din cinci secțiuni, însumând 38 de kilometri. Proiectul actual se referă la secțiunea A, Goudi-Alsos-Veikou, formată din 12,8 kilometri și 15 stații. Se așteaptă ca execuția proiectului pe această primă secțiune să dureze 8 ani.

Responsabilitățile Alstom în proiect includ soluții integrate de material rulant, semnalizări și infrastructură. Alstom va furniza 20 de trenuri Metropolis cu 4 vagoane, complet automatizate, soluția de control de ultimă generație CBTC Urbalis 400, sistemele de securitate și control Iconis, precum și sistemul de economisire a energiei Hesop.

„Alstom așteaptă cu nerăbdare să înceapă unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de tip turnkey planificate în prezent în Europa. Va fi un proiect emblematic pentru compania noastră și pentru echipele noastre de experți, care va pune în aplicare multe dintre soluțiile inovatoare ale Alstom concepute pentru un transport urban mai sigur, mai rapid și mai eficient. Calitatea de lider a Alstom în domeniul mobilității sustenabile va avea o ilustrare exemplară în acest proiect”, a declarat Stavros Vlachos, director general al Alstom Grecia.

O dată cu proiectul Liniei 4, Alstom va introduce în premieră metrouri driverless în capitala Greciei. Avantajul principal al unui sistem complet automatizat este frecvența crescută a trenurilor, ceea ce duce la o capacitate de transport mai mare în condiții de siguranță sporită. Alstom a implementat unele dintre primele metrouri automatizate din lume, în orașe precum Singapore, Paris și Lyon. Acum, numărul liniilor de metrou driverless marca Alstom este de circa 30 în întreaga lume. Linia 4 de metrou din Atena este, de asemenea, primul proiect major de infrastructură din Grecia care va fi construit folosind sistemul BIM (Building Information Modelling), care va accelera transformarea digitală în industria de proiectare și construcții. Echipa Alstom va conduce procesul BIM pentru a maximiza eficiența în proiectarea și execuția proiectului.

Alstom are o poziție de lider global și o experiență pe deplin dovedită în construcția, livrarea și punerea în funcțiune cu succes a sistemelor de metrou integrate, precum și în operarea lor sigură, fiabilă și eficientă. Unul dintre succesele recente pentru Alstom în proiectele de metrou integrat este linia de metrou Dubai 2020, lungă de 15 kilometri, inaugurată în iulie 2020 în vederea expoziției mondiale.

Soluția CBTC Alstom Urbalis 400 este un sistem avansat de control digital al trenurilor bazat pe comunicații, care va contribui la reducerea congestiei traficului, deoarece sistemul crește capacitatea de transport prin reducerea distanței dintre trenurile consecutive (avans) la 90 de secunde sau mai puțin. Sistemul Urbalis CBTC și-a dovedit eficiența de mai bine de 15 ani, pe 100 de linii de metrou în țări precum Italia, Olanda, China, India sau Canada și este în curs de instalare în premieră și în România, pe Magistrala 5 de la București. Peste 25% din sistemele radio CBTC din lume sunt operate cu soluțiile Alstom Urbalis. În Europa, sistemul este deja utilizat în Milano, Malaga și Amsterdam.

Hesop este o soluție de ultimă generație pentru economisirea energiei, care a fost deja adoptată de multe rețele urbane, de la metrouri – la Dubai, Londra, Panama și Riad până la tramvaie în Sydney și Milano. Reglarea dinamică a tensiunii adaptează sursa de alimentare la cerințele rețelei: dacă traficul crește, puterea poate fi mărită fără a face modificări la infrastructură. În plus, Hesop captează mai mult de 99% din energia de frânare recuperabilă, reinjectând-o în rețeaua electrică sau reutilizând-o în instalațiile din stații, cum ar fi scări rulante, sisteme de iluminat și ventilație.

Cu o prezență de peste 40 de ani în Grecia, Alstom a participat cu succes la cele mai mari proiecte de construcție a infrastructurii de transport din țară, inclusiv la construcția liniilor 2 și 3 ale metroului din Atena (în operare din anul 2000), precum și extensiile ulterioare, cum ar fi cea către Pireu, în curs de finalizare. Pentru rețeaua existentă de metrou, Alstom a furnizat și 28 de trenuri. În plus, Alstom este furnizorul de tramvaie de ultimă generație Citadis X05 pentru Atena. (D.C.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole