Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) s-a pronunțat zilele trecute în privința reclamațiilor depuse de firmele coreeană DOHWA ENGINEERING și românească Metroul SA.
Contestația asocierii Metroul SA – EGIS a fost acceptată. Asocierea a cerut acceptarea ofertei sale, dar și respingerea ofertei câștigătoare, cea depusă de TECNIC – Tumaș Turk drept necorespunzătoare.
„Asocierea Metroul a fost exclusă automat și fără o analiză de fond: oferta a fost eliminată pentru pretinse omisiuni în DUAE, fără verificarea circumstanțelor reale din certificatele constatatoare privind Metroul SA, contrar standardului de proporționalitate impus de CJUE.
- Excludere fără evaluarea fiabilității reale: Autoritatea Contractantă nu a analizat dacă Egis Rail SA s-a aflat sau nu în situația de încălcare în mod grav a unor obligații principale în cadrul unui contract de achiziții publice și a ignorat măsurile documentate de self-cleaning;
- Asocierea Tecnic a fost declarată câștigătoare, deși nu a dovedit îndeplinirea pragului minim de capacitate financiară: Asocierea Tecnic nu atinge pragul de 200 de milioane de lei. Terțul susținător AVIMI a promis 119.433.701 lei fără acoperire documentară și fără a dovedi existența resurselor;
- Preț aparent neobișnuit de scăzut, neverificat: prețul ofertei câștigătoare reprezintă 74,69% din valoarea estimată.
În schimb, contestația coreenilor a fost respinsă. Excluderea companiei coreene a avut loc pe baza unor așa-zise neregularități înregistrate la un contract derulat în Peru. Acolo din cauza neplăților de facturi, coreenii au reziliat contractul, ceea ce a dus la unele represalii din partea beneficiarului peruan. Primăria sectorului 4 a invocat alte trei-patru proiecte derulate în America de Sud, unde DOHWA a apreciat drept minore deficiențele. DOHWA ar fi plătit niște penalități, dar aceasta nu semnifică derularea necorespunzătoare a contractului.
Ce presupune consultanța
Reamintim că în septembrie, doi dintre cei șase participanți la licitația de supervizare a lucrărilor de prelungire a Magistralei 4 de metrou Gara de Nord – Gara Progresul au depus contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) împotriva desemnării firmei TECNIC drept câștigătoare a procedurii. Valoarea estimativă a acesteia este de 289 de milioane de lei, contractul urmând să fie unul dintre cele mai bănoase contracte de consultanță în lucrări de infrastructură din România.

Potrivit documentației de licitație, obiectul contractului este prestarea de servicii de supervizare/coordonare SSM, atât în timpul perioadei de proiectare şi execuție a lucrărilor, cât şi supervizarea pe parcursul perioadei de garanţie a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile şi pentru a se asigura că Antreprenorul proiectează şi execută lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea şi costul proiectării şi a lucrărilor pentru obiectivul de investitie Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul, așa cum sunt acestea menționate în Caietul de Sarcini.

