duminică, decembrie 1, 2024
spot_img

Planuri ambițioase pentru construcția unei căi ferate Irak-Turcia

Un proiect ambițios pentru construcția unei căi ferate Irak-Turcia și a unei conexiuni rutiere a fost prezentat de autoritățile de la Bagdad.

Proiectul pentru acest coridor de transport feroviar rutier cu o lungime de 1.200 km, evaluat la 17 miliarde de dolari de către Guvernul irakian, se află în stadiu incipient.

Potrivit așteptărilor autorităților de la Bagdad, şoseaua şi calea ferată vor trebui construite în cooperare cu alte ţări din regiune, cum ar fi Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Siria, Oman, Iordania, Turcia, Iran şi Arabia Saudită, ai căror reprezentanţi au fost invitaţi în weekend-ul care tocmai s-a încheiat la prezentarea acestui “Drum al Dezvoltării” în capitala irakiană.

“Vedem acest proiect durabil ca pe un pilon al economiei care nu se va mai baza pe petrol. Este o legătură care va servi vecinilor Irakului şi regiunii şi va contribui la integrarea economică, acolo unde Golful Persic joacă un rol major în transportul maritim global”, a declarat premierul Mohammad Shia al-Sudani la deschiderea reuniunii.

Proiectul ar putea fi finalizat în termen de trei-cinci ani

Fiecare ţară care doreşte acest lucru va putea realiza o parte a proiectului, au explicat membrii Comisiei pentru Transport a Parlamentului irakian, care estimează că proiectul ar putea fi finalizat în termen de trei până la cinci ani.

“Drumul Dezvoltării va stimula interdependenţa între ţările din regiune”, a declarat ambasadorul Turciei la Bagdad, Ali Riza Guney, fără a preciza cât de mult intenţionează să contribuie financiar ţara sa, principalul partener economic al Irakului. Devastat de decenii de război şi corupţie, Irakul, deşi bogat în resurse de petrol și gaze, are o problemă uriaşă de infrastructură.

Mohammad Shia al-Sudani a mai spus că reabilitarea reţelei rutiere este una dintre priorităţile sale, alături de modernizarea reţelei de energie electrică, la fel de defectuoasă. Coridorul rutier şi feroviar ar trebui să-i permită Irakului să-şi valorifice poziţia geografică privilegiată şi să îl transforme într-un important centru de transport de mărfuri şi persoane între Golful Persic şi Turcia şi apoi spre Europa.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole