Constantin Mustatea, Metrorex: Instalatiile vechi au inceput sa fie inlocuite

Metrorex se afla sub presiune in ceea ce priveste definitivarea magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei – Eroilor, si oficialii companiei par a fi constienti de acest lucru. „O provocare care speram sa o indeplinim spre sfarsitul anului este finalizarea magistralei 5. Este o linie care are sapte kilometri, inglobeaza un depou, cuprinde zece statii. Este destul de avansata la momentul de fata, iar din punct de vedere a activitatii de structura nu ne mai face probleme. Mai sunt cateva elemente legate de incidenta cu suprafata”, afirma Constantin Mustatea, director de investitii al companiei de transport cu metroul, cu ocazia participarii la evenimentul “Provocarea infrastructurii feroviare din ECE”, organizat de catre Club Feroviar, alaturi de Asociatia Industriei Feroviare din Romania (AIF), la Poiana Brasov, in perioada 5-6 martie.

Odata cu noile proiecte trebuie asigurate reparatii capitale la vechile instalatii, in conditiile in care in toamna metroul implineste venerabila varsta de 40 de ani (1979, deschiderea primei linii de metrou intre Semanatoarea si Timpuri Noi).

„Cea mai mare provocare, incepand din acest an, este inlocuirea caii de rulare pe cea mai aglomerata magistrala, respectiv pe 2. E un proiect complex care a cuprins trei parti, achizitia de trenuri, acces Tineretului si inlocuirea caii de rulare si a instalatiilor pe intreaga lungime. E vorba de 18 kilometri de linii cu aparate cale si alte elemente specifice. A inceput sa se impuna modernizarea instalatiilor. Prima realizare este sistemul de ventilatie pe primul tronson al primei magistrale, de la Timpuri noi la Petrache Poenaru. Lucrarile sunt finalizate. Ne propunem sa incepem demersurile pentru inlocuirea acestor instalatii”, spune directorul de investitii.

Magistrala 5 va continua, nu se va opri in Eroilor. ”In momentul de fata vom lansa licitatia pentru actualizarea SF, sectiunea din mijloc anume Eroilor – Iancului. Speram ca pana in 2025,  caci e o zona cu mari provocari fiind cu traseul prin centrul orasului, sa o finalizam”, mai adauga acesta.

Legatura cu aeroportul este un alt proiect important care va fi implementat din mai multe surse de finantare, anume fonduri UE, buget de stat, imprumut de la banci japoneze. ”Salut determinarea colegilor de la CFR privind noua linie. Vom avea o mica zona de incidenta la statia terminus (de la aeroport – n.red.), dar am primit asigurari nu vor fi probleme. Linia are mai multe surse de finantare. Cea din partea C.E. e doar pentru jumatate, 517 mil. euro, e legatura intre magistrala 4 si Ikea Baneasa. Restul sa il facem cu bugetul de stat si imprumutul de la japonezi Magistrala 6 are 12 statii, 14,3 km si, ca noutate in ceea ce priveste lotul 1, partea de licitatie e finalizata. Va fi finalizata in perioada urmatoare, speram ca luna viitoare, si cea pentru lotul 2”, afirma Mustatea.

Alt proiect al companiei ce urmareste accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilitati este cel de montare a semnalisticii Braille pe magistrala 5.

Doru Cireasa