vineri, martie 29, 2024
spot_img

Consis Proiect are nevoie de profesioniști ca tine! Te așteptăm la Târgul de Carieră Feroviară în România

Mâine, 7 iunie, începe cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, cu ziua dedicată exclusiv interviurilor online, iar Consis Proiect, companie specializată în inginerie și consultanță pentru transportul feroviar, modernizări si consolidări de drumuri, poduri, căi ferate și construcții civile, este una dintre cele douăzeci de companii care și-a anunțat participarea și vă așteaptă să vă cunoașteți.

Suntem specialiști în servicii de proiectare, expertizare, consultanță și supervizare pentru construcții noi, modernizări și consolidări de drumuri, poduri, căi ferate și construcții civile. Având o experiență de peste 28 de ani și o prezență vastă la nivel național, palmaresul nostru ne permite să abordăm proiecte mari și provocări noi, având o bază solidă pentru menținerea calității lucrărilor desfășurate.

Pregătirea profesională a inginerilor, arhitecților, verificatorilor şi experţilor colaboratori este atestată prin diplome şi instruiri care se desfăşoară în funcţie de necesități și de oportunităţile apărute.

Oferim studenților din anii terminali și masteranzilor programe de internship plătit, cu oportunitatea de integrare într-o echipă profesionistă, tânără și dinamică și șanse pentru dezvoltarea carierei.

Pe lângă aceste programe de internship, în acest moment avem disponibile în cadrul companiei următoarele posturi:

Proiectele în care suntem implicați în prezent sunt:

  • Studiu de Fezabilitate pentru „Electrificarea liniei feroviare Rădulești – Giurgiu Nord”
  • Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, Lotul 2, Lugoj – Timișoara Est
  • Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, Lot 3, Poieni-Aleșd
  • “Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România” SRCF Timișoara, Lot 1 Băile Herculane, Lot 2 Stația Petroșani, Lot 3 Stația Orșova

Consis Proiect are nevoie de profesioniști ca tine! Te așteptăm la Târgul de Carieră Feroviară în România

Te așteptăm și pe tine în echipa noastră! Ne vedem la Târgul de Carieră Feroviară în România în Gara de Nord București, în zona caselor de bilete, în zilele de 8 și 9 iunie, între orele 10-16.

Alături de noi vei avea oportunitatea de a te dezvolta profesional, având mereu parte de asistență, îndrumare și instruire pentru atingerea obiectivelor de carieră.

Printre beneficiile acordate angajaților noștri enumerăm următoarele:

  • salariu motivant și tichete de masă;
  • program de lucru flexibil, în regim hybrid;
  • zile libere plătite suplimentare;
  • abonament pentru diverse servicii în sistem medical privat;
  • posibilitatea de dezvoltare a cunoștințelor;
  • posibilitatea de a lucra în cadrul unor proiecte de anvergură;
  • mediu de lucru profesional propice performanței, echipă tânără.

Încă mai puteți să vă înscrieți la interviurile online din cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România

Opt companii și-au anunțat participarea la Târgul de Carieră Feroviară în România în format online:

  • DB Cargo Romania și GRUP FEROVIAR ROMÂN (GFR), operatori de transport feroviar, vă așteaptă să vă înscrieți pentru un interviu online, având în ofertele lor atât locuri de muncă, cât și cursuri de calificare, dar vă așteaptă și în zilele de 8 și 9 iunie să vă întâlniți în Gara de Nord
  • PORR Construct, companie de proiectare și construcție de infrastructură, și CARGO TRANS VAGON, alt operator de transport feroviar, vă așteaptă doar la interviurile online din 7, 8 și 9 iunie
  • Novatex Solutions, furnizor de soluții tehnice și produse geosintetice, VIOTOP și TBL Grup, companii de inginerie, proiectare și consultanță, și CONTRAIL Machinery, companie specializată în proiectarea și fabricarea mașinilor de sudat șine de cale ferată, au oferte pentru ingineri, arhitecți și diverse categorii de specialiști și tehnicieni și asteaptă CV-urile voastre.

Prin înscrierea la interviurile online din zilele de 7, 8 și 9 iunie, aveți flexibilitatea de a participa de oriunde din lume, pentru aceasta având nevoie doar de un dispozitiv conectat la internet, dotat cu o conexiune stabilă, căști și un microfon și de aplicația Zoom instalată pe dispozitiv.

Târgul de Carieră Feroviară în România în format fizic, 8-9 iunie, Gara de Nord București

În zilele de 8 și 9 iunie participanții vor avea oportunitatea unică de a interacționa direct cu reprezentanții angajatorilor și de a explora diversele oportunități de angajare, cursuri de calificare sau stagii de practică.

De asemenea, în aceste două zile va exista în continuare posibilitatea de susținere a interviurilor online chiar și din cadrul târgului, de la Gara de Nord, fiind amenajate două cabine speciale în acest sens.

Evenimentul va aduna sub același acoperiș companii din infrastructura și suprastructura feroviară, logistică sau material rulant și alți actori cheie din industrie.

Vor fi prezente în Gara de Nord:

Așadar, pregătește-ți CV-ul, pregătește-te să îți prezinți abilitățile și cunoștințele și ia parte la Târgul de Carieră Feroviară în România. Indiferent dacă alegi să participi în format online sau fizic, ai șansa de a lăsa impresie durabilă și de a-ți construi drumul către o Carieră Feroviară de succes în România.

Evenimentul este realizat în parteneriat media cu Club Feroviar, cu sprijinul partenerilor CFiR: Baicons, E-P Rail, ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate, Knorr-Bremse, Novatex, Tim Rail Cargo, TPF Inginerie, Consis Proiect, DB Cargo Romania, DB Engineering&Consulting, Egis Romania și TBL Grup, dar și al instituțiilor de învățământ și al asociațiilor profesionale și patronale cu care colaborăm: Facultatea de Transporturi din cadrul Universității POLITEHNICA București, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, Universitatea din Craiova, Universitatea din Pitești, CENAFER, Asociația Industriei Feroviare din România – AIF, Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® și Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

Urmăriți-ne pe site, newsletterul săptămânal și/sau social media: linkedin, twitter, facebook și instagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România: când încep înscrierile pentru interviuri și ce alți angajatori vor mai fi prezenți la târg.

Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau telefon 0371 314 475. Vom răspunde în intervalul orar 9 – 17, de luni până vineri.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole