spot_img
sâmbătă, octombrie 1, 2022
spot_img

Connecting Europe Express intră în România. Adina Vălean, Comisar European pentru Transport, prezentă la eveniment

Ministrul interimar al transporturilor și infrastructurii, Dan Vîlceanu, și Adina Văleanu, Comisarul European pentru Transport, vor fi prezenți, vineri, 17 septembrie 2021, în Gara de Nord la sosirea „Connecting Europe Express”, la ora 12.25.

Trenul va intra în România în jurul orelor 9.30-10.00. „Sunt bucuroasă că trenul Connecting Europe Express ajunge şi în România, cea mai importantă „staţie” pentru mine. E un tren experiment, un tren laborator, care ilustrează nu numai avantajele transportului feroviar, ci şi obstacolele pe care trebuie să le depăşim pentru a avea un spaţiu unic feroviar european. România trebuie să accelereze investiţiile în infrastructura de cale ferată, pentru o mai bună conectivitate cu celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat Adina Vălean, într-un comunicat transmis de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Ulterior, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se va desfășura conferința „Rail infrastructure investment for the Green Deal”.

Evenimentul are loc însă într-un peisaj nu foarte fericit pentru calea ferată din România. Fără explicații publice, doar cu o declarație de presă făcută stingher, directorul general al CFR Călători și-a dat demisia invocând subvenționarea căii ferate. Autoritatea pentru Reformă Feroviară nu a reușit de doi ani să cumpere niciun tren nou pentru traficul de călători, dând vina pe companiile participante la licitații. Calea ferată este într-o stare jalnică, locomotivele CFR Călători la fel, iar CFR Marfă e aproape de faliment. Totul în peisaj sărbătoresc, prilejuit la București de anul european al căilor ferate.

Ultimele Articole