spot_img
sâmbătă, noiembrie 27, 2021
spot_img

Trenul Connecting Europe Express pleacă joi de la Lisabona. Când va ajunge în România

Connecting Europe Express, un tren special, creat în cadrul Anului European al Căilor Ferate 2021, va pleca din gara Lisabona joi, 2 septembrie.

Connecting Europe Express

Garnitura va opri în peste 100 de localități din 26 de țări în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris la 7 octombrie. În total, traseul are o lungime de 20.000 km, iar trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei. Plecând de la Lisabona și încheindu-și călătoria la Paris, trenul va face o oprire notabilă la Ljubljana, conectând președințiile portugheză, slovenă și franceză ale Consiliului UE, informează Reprezentanța Comisiei Europene la București, printr-un comunicat de presă dat publicității miercuri după-amiază.

”Căile ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar reprezintă însă și viitorul Europei, este soluția noastră pentru atenuarea schimbărilor climatice și stimularea redresării economice în urma pandemiei, pe măsură ce construim un sector al transporturilor neutru din punctul de vedere al carbonului. În săptămânile următoare, Connecting Europe Express va deveni o conferință continuă, un laborator și un forum de dezbatere publică cu privire la modul în care transportul feroviar poate deveni mijlocul de transport de predilecție atât pentru călători, cât și pentru întreprinderi. Vă invităm să-l întâmpinați călduros când se va opri într-o gară din apropiere”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Connecting Europe Express va ajunge în România pe 17 septembrie

Trenul va ajunge pe 16 septembrie 2021 la Ruse (Bulgaria), iar a doua zi va fi la București. Pe 18 septembrie, garnitura specială va ajunge la Brașov, Sibiu, Oradea și Arad.

Pe 19 septembrie 2021, trenul va trece granița în Ungaria, la Lőkösháza.

De-a lungul călătoriei, sunt prevăzute diverse evenimente pentru a întâmpina trenul în gările în care se va opri în Europa. Pasionații feroviari vor putea urmări, de asemenea, dezbaterile care vor avea loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei transeuropene de transport (TEN-T), care vor fi transmise în direct pe site-ul web al evenimentului de la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg. Acest tren este rezultatul cooperării unice dintre Comisia Europeană și Comunitatea Căilor Ferate Europene și a gestionarilor de Infrastructură (CER), operatorii feroviari europeni, administratorii de infrastructură și numeroși alți parteneri de la nivelul UE și de la nivel local.

Andreas Matthä, președintele CER și directorul general al Căilor ferate federale austriece, a subliniat importanța proiectului comun: „Connecting Europe Express este o dovadă impresionantă a succesului Anului european al căilor ferate; în același timp, el scoate în evidență provocările comune care ne așteaptă. Membrii CER sunt hotărâți să facă din Pactul verde european un succes. Un sector feroviar european puternic este vital pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE. În prezent, există prea multe bariere tehnice în transportul feroviar transfrontalier, iar circulația unui tren peste frontierele naționale în Europa este o operațiune foarte complexă. Trebuie să continuăm să transferăm transportul de mărfuri de la transportul rutier către cel feroviar, să oferim servicii eficiente persoanelor care fac naveta în fiecare zi și să dezvoltăm transportul feroviar internațional de călători pe distanțe lungi cu servicii de zi și de noapte. Sunt convins că proiectul Connecting Europe Express va sensibiliza opinia publică cu privire la aceste provocări. Aș dori să le mulțumesc tuturor colegilor și partenerilor care au făcut posibilă realizarea proiectului Connecting Europe Express și îi urez acestuia drum bun”. (A.B.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole