spot_img
vineri, decembrie 3, 2021
spot_img

Conductă avariată pe Șoseaua Panduri. A fost afectat accesul în stația de metrou Academia Militară

O conductă avariată pe Șoseaua Panduri din Capitală a afectat miercuri parțial unul din accesurile stației de metrou Academia Militară de pe Magistrala 5.

conductă avariată pe Șoseaua Panduri
FOTO Digi24.ro

Brigada Rutieră a anunțat încă de la prânz introducerea de restricții temporare de trafic, pentru o lucrare de intervenție pe Șoseaua Panduri, segmentul de drum cuprins între str. Dr. Dumitru Bagdasar și Bd. Geniului.

”Astăzi, 02.12.2020 a.c., începând cu ora 10.00, Brigada Rutieră a fost informată de administratorul drumului cu privire la faptul că pe Șos. Panduri, segmentul de drum cuprins între str. Dr. Dumitru Bagdasar și bd. Geniului, sensul de deplasare către str. Răzoare, s-a produs o surpare/tasare a părții carosabile. În acest context, administratorul drumului împreună cu deținătorii de rețele edilitare vor aplica restricții de circulație etapizat, în funcție de complexitatea și gravitatea situației, de la blocarea unei benzi până la blocarea în totalitate a sensului de deplasare”, au anunțat polițiștii.

Conductă avariată pe Șoseaua Panduri. Implicațiile asupra Magistralei 5 de metrou

Ulterior, Metrorex a revenit cu precizări legate de acest incident.

”În urma avariei unei conducte din administrarea furnizorului de utilități, în afara șantierului Magistralei 5 de metrou, localizată în intersecția bd. Panduri – strada Bagdasar a fost afectat parțial unul din accesurile stației de metrou Academia Militară (ieșirea dinspre Universitatea Națională de Apărare Carol I). Echipele de intervenție ale operatorului de rețele de apă s-au deplasat la fața locului pentru constatări și în acest moment desfășoară lucrări de remediere în zona respectivă cu suportul antreprenorului. Precizăm că în urma acestui eveniment, circulația trenurilor de metrou se desfășoară în condiții normale, iar siguranța călătorilor nu a fost pusă în pericol în niciun moment”, se arată în comunicatul Metrorex.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole