joi, aprilie 24, 2025

Conducerea CFR Călători amestecă repararea vagoanelor cu modernizarea acestora

Conducerea SNTFC CFR Călători a trimis redacției Club Feroviar o replică la știrea publicată de noi sâmbătă referitoare la incendiul produs la un vagon din compunerea unui tren ce circula pe relația Brașov-Constanța. În virtutea dreptului la replică și pentru a elimina orice suspiciune de rea-credință, vom publica integral această replică, iar la final vom face observațiile noastre.

Referitor la unele afirmații din articolul <Vagon în flăcări la un tren al CFR Călători. Pasagerii au fost dați jos în câmp> postat în data de 24 septembrie 2022 pe site-ul Club Feroviar, precizăm că, în nota obișnuită de a prezenta tendențios și lipsit de o minimă documentare, de altfel obligatorie pentru o prezentare realistă a unei situații existente, publicați informații de natură a aduce prejudicii CFR Călători.

Referitor la afirmațiile dumneavoastră legate de trimiterea vagoanelor la uzinele reparatoare spre modernizare, pentru o corectă informare a publicului, precizăm:

1. Există în prezent încheiate angajamente contractuale pentru efectuarea reparațiilor planificate la majoritatea seriilor de vagoane aflate în exploatarea CFR Călători, iar celelalte serii de vagoane sunt în faza de atribuire.

2. Numărul de vagoane reparate în ultimele 2 luni înregistrează o medie lunară de cca. 40 de vagoane, ceea ce reprezintă practic un maxim lunar al ultimilor ani, în raport cu capacitatea uzinelor reparatoare.

3. De la începutul anului până în prezent au fost deja modernizate un număr de 8 vagoane, sunt în faza de finalizare încă 6 vagoane, iar pentru 18 vagoane există contracte ferme încheiate. Astfel, la nivelul anului 2022, numărul de vagoane modernizate sau aflate în curs de modernizare este de 32, mai mult decât media ultimilor ani.

4. Pentru automotoarele Desiro, după parcurgerea tuturor etapelor procedurale, inclusiv contestații, au fost încheiate contracte de reparații de mare complexitate, tip R7 și R9.

Deși încă din luna aprilie a fost semnat și introdus la reparat un număr de 20 de grupuri power pack pentru reparație tip R 7, până în prezent nu a fost furnizat niciun grup, uzina care și-a adjudecat procedura de licitație publică organizată în baza legislației în vigoare, a fost deja atenționată.

Pentru reparația tip R 9, a fost semnat primul contract pentru un număr de 15 automotoare Desiro, fiind deja introduse pe fluxul de reparație un număr de 5 automotoare, corespunzător capacității comunicate și posibil de realizat de către uzina reparatoare.

5. Vagonul reclamat cu emanație de fum, și nu cu incendiu, a efectuat ultima reparație de tip RTG în uzina reparatoare în data de 28.08.2021, ultima RTI în luna aprilie 2022 și ultima revizie tehnică astăzi (sâmbătă – n.red.). Următoarea dată scadentă pentru introducerea într-o uzină reparatoare va fi la finalul anului 2023, conform normativului feroviar. Referitor la circulația acestui vagon în compunerea trenului IR 1884 din 24 septembrie 2022, menționăm că acesta a fost verificat dupa incident și a continuat mersul în compunerea trenului până la stația de destinație.

În ceea ce privește îndrumarea trenurilor în circulație, menționăm că întreg parcul de vehicule este verificat din punct de vedere tehnic-funcțional înainte de plecarea în cursă”.

Repararea vagoanelor nu este același lucru cu modernizarea acestora. Așteptăm vagoanele modernizate în compunerea trenurilor

Aceasta este replica trimisă de conducerea CFR Călători. În continuare, observațiile noastre:

  1. Intenția de documentare a știrii a existat nu doar din partea mea, ci și al altor jurnaliști, însă demersurile noastre au fost zădărncite de lipsa de comunicare a conducerii CFR Călători. Abia la mult timp după producerea evenimentului a fost publicată pe site-ul operatorului feroviar de stat o informație în acest sens, extrem de lacunară și care nu a fost trimisă către jurnaliști prin e-mail sau printr-o atenționare (link) pe grupul de WhatsApp de comunicare cu presa. Când am sesizat prezența pe site a informației, am făcut update la știre.

  2. Club Feroviar nu a încercat niciodată să aducă deservicii CFR Călători. Faptul că am publicat critici la adresa conducerii vremelnice a societății este cu totul altceva. SNTFC CFR Călători nu este luată ”pe persoană fizică” de niciun director, oricare ar fi el.

  3. În replică se spune faptul că vagonul care a luat foc a fost verificat înainte de plecarea în cursă și că avea reviziile la zi. Atunci cum s-a produs incidentul?

  4. Nu în ultimul rând, în replica trimisă, conducerea CFR Călători amestecă repararea vagoanelor cu modernizarea acestora. În știrea de ieri nu am scris nicăieri că vagoanele nu sunt trimise la reparat, ci că nu s-au mai făcut modernizări de vagoane. Sunt două lucruri total diferite. Conducerea operatorului feroviar de stat susține că s-au făcut și modernizări de vagoane. Așteptăm să le vedem pe acestea în compunerea trenurilor CFR Călători.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole