Concordatul CFR Marfă, amenințat de omul cu licența 001 în transporturile feroviare, afaceristul Ștefan Movilă

22 ianuarie 2020

Procedurile de concordat deschise în cazul CFR Marfă, menite să protejeze operatorul de executări silite sunt în pericol din cauza războiului declarat în Justiție de omul de afaceri Ștefan Movilă în cazul societății de stat.

Doru Cireașă

salvarea CFR Marfă restituirea supraaccizei la motorină

Aceasta deoarce cu nici două zile înainte de depunerea cererii de concordat de către CFR Marfă la Tribunalul București (cerere depusă la data de 15 ianuarie 2020) Grup Transport Feroviar, companie in insolvență, înființată de Ștefan Movilă, a cerut încuviințarea executării silite la Tribunalul București. Acțiunea a fost depusă în data de 13 ianuarie, fapt pentru care judecătorii ar putea decide că înainte de a se pronunța asupra concordatului trebuie soluționată mai întâi cererea executării silite. Situația pare a fi cu atât mai încălcită cu cât dosarele sunt judecate de către completuri diferite de judecători.

Cauza disputei GTF  – CFR Marfă ar fi facturi de șase milioane de lei nerecunoscute însă de operatorul de stat. Traian Preoteasa, director general CFR Marfă menționează probleme care i le face GTF. „Ne-a creat o problemă mare  căci nu respectă legea privind concordatul. Domnul Movilă are niște facturi nerecunoscute de către compania de marfă și care merg în instanță, până nu da instanța cu ciocănelul nu avem ce să discutam”, spune el.

Movilă s-a dus și a atacat împotriva legii concordatul spunând că el nu e de acord cu concordatul. Legea concordatului spune clar judecătorul dă 48 de ore (termenul în care se citează părțile de la formularea cererilor – n.red.) se negociază cu 75% dintre creditorii eligibili după care, cine nu e multumit, face plângere in instanță, nu înainte ca să blocheze temenul. El confundă concordatul cu insolvența, avocații ar trebui să îi explice că este altceva”, spune Pretoteasa.

Problema este că ambele dosare, atât cel privind încuviințarea executării silite, cât și cel privind concordatul, au termene în aceeași zi la jumătate de oră diferență, respectiv intervalul orar 8.30-9.00.

Traian Preoteasa vrea salvarea CFR Marfă printr-o metodă inedită

Potrivit Legii 85/2014, concordatul preventiv este “un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Directorul general al CFR Marfă, Traian Preoteasa, s-a declarat zilele trecute optimist, spunând că acest demers este mult mai avantajos pentru societate decât procedura intrării în insolvență.

”Este pentru prima oară când se face asta în România. Este o invenție a mea”, declara recent  Preoteasa pentru Club Feroviar. El a explicat că astfel a încercat să prevină insolvența și că, prin această procedură, niciun creditor nu va mai putea să pună poprire pe conturile societății. ”Atunci când instanța va aproba planul de concordat, se vor ridica toate executările silite existente în momentul de față. În plus, voi putea participa la orice licitație. Planul de concordat este însoțit de un plan de restructurare, iar avantajul față de insolvență este că toată activitatea o vom conduce tot noi, nu vine un administrator judiciar să ne spună ce să facem”, a precizat directorul general al CFR Marfă.

Activitatea societății va fi organizată de actuala conducere, însă sub supravegherea unui judecător. Planul de concordat se aprobă, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 12 luni. ”În maximum 24 de luni sper ca, cu ajutorul Guvernului, să ne rezolvăm problemele”, a concluzionat Traian Preoteasa.

CFR Marfă este în colimatorul Comisiei Europene, care îi cere să returneze ajutorul de stat obținut înainte de privatizarea eșuată din 2013.

Movilă, un afacerist controversat

De profesie mecanic de locomotivă, după care urmează facutatea de drept, dar și pastor penticostal, Movilă înfiinţează după 1990 prima companie ce repara locomotive din România, cu doar doi angajaţi. Potrivit ziare.com, din 1993 până în 2000, numărul angajaţilor săi creşte la peste 5.500, iar cifra afacerilor depăşeşte 100 milioane de euro. Începând cu anul 2000, devine primul concurent al C.F.R.-ului, primind licența numărul 001 de transport feroviar, la nivel naţional. În iulie 2006 publicația „Ziua” a relatat despre un comunicat al Poliţiei Române în care se anunţa că Movilă este acuzat de neplata contribuţiilor pentru asigurările sociale strânse de la salariaţii societăţii S.C. Construcţii Feroviare S.A., la care acesta era administrator unic.

In planul de reorganizare Movilă recunoaște că CFR Marfă este primul client al Grup Transport Feroviar

El ar fi strâns de la angajaţii săi suma totală de 2,98 milioane lei, reprezentând contribuţia acestora pentru Casa de asigurări din Transporturi şi Casa de asigurări de sănătate a Municipiului Bucureşti. Suma nu a fost virată în termenul legal de 15 zile, fiind folosită în alte scopuri, potrivit comunicatului  Poliţiei.

Ulterior, într-un comunicat de presă s-a arătat că „suma nu a fost însuşită de administratorul firmei, ci doar nu a fost virată în termenul legal, societatea a făcut demersurile pentru eşalonarea plăţilor, cauzele neplăţii la timp fiind motivate cu probleme de ordin economico-financiar”. Movilă a declarat că este vorba despre „jocurile murdare ale unor poliţişti” şi că nu este vinovat de nimic.

În 2005, Firma ROVA SA din Roşiorii de Vede judeţul Teleorman, una din puţinele care aveau ca activitate repararea vagoanelor de tren, a fost subiect de scandal în urma datoriilor mari acumulate dar şi a neplăţii salariilor.

Pachetul majoritar de acţiuni al firmei a fost cumpărat de către Movila prin intermediul uneia din firmele sale de la AVAS. În primăvara anului 2005, oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de deciziile manageriale care duc firma în faliment prin decapitalizare. Ei denunţau livrarea de fier vechi din vagoanele de proprietate a CFR Marfă şi utilaje ale firmei către Tomini Trading Constantă, repararea unor vagoane fără facturarea lucrărilor, subevaluarea lucrărilor de reparaţii la vagoane. Potrivit reclamanţilor, firma ar fi acumulat datorii de 531 de milioane de lei către stat, iar salariile nu mai fuseseră plătite de câteva luni.

Firma Grup Transport Feroviar a intrat în insolvență în 2013, în urma unei cereri a CFR SA.