spot_img
miercuri, august 10, 2022
spot_img

STB vrea contract de servicii de comunicații pentru sistemul info călători

Societatea de Transport București vrea să încheie un contract de servicii de comunicații pentru sistemul info călători, în cadrul unei licitații pentru servicii de comunicații integrate.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Servicii de comunicaţii integrate (telefonie fixă, mobilă, internet, MPLS) și comunicații de date mobile”.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord-cadru ce se vrea a fi încheiat este de 388.879,59 euro.

Contractul este împărțit în trei loturi, după cum urmează:

  1. Lot 1 – servicii comunicații integrate

Valoarea estimată fără TVA: 233.899,59 euro

  1. Lot 2 – Comunicații de date pe SIM

Valoarea estimată fără TVA: 13.860 euro

  1. Lot 3 – Comunicații de date pe mobile pentru sistemul info călători

Valoarea estimată fără TVA: 141.120 euro.



Cerințe pentru serviciile de comunicații pentru sistemul info călători

În ceea ce privește Lotul 3, operatorul trebuie să furnizeze servicii de date mobile şi să deţină licenţă emisă de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Se vor oferta un număr total de 3.050 abonamente de date împărţite în două grupe distincte de caracteristici. Un prim grup de 2950 de SIM-uri (abonamente) vor fi de tip M2M, cu servicii minimum 4G, care trebuie să aibă APN dedicat şi IP-uri statice (fixe) sau MPLS, cu posibilitate de a accessa remote echipamentele din spatele fiecărui SIM prin protocoale de comunicație standard ICMP, HTTP, HTTPS, indiferent de tipul de serviciu ofertat. Banda alocată trebuie sa fie de minimum (download/upload) 512 kbps/256 kbps și trafic nelimitat pentru toate SIM-urile (fără costuri suplimentare sau limitare de viteză).

Al doilea grup de 100 SIM-uri (abonamente) vor fi normale (nu M2M), 1P-uri statice (fixe) sau VPN / MPLS, banda minim alocată de 21 Mbps şi trafic nelimitat (fără costuri suplimentare sau limitare de viteză). SIM-urile sunt de dimensiune standard (Multi SIM). Contractantul va trebui să asigure la sediul central al beneficiarului o conexiune directă de date care trebuie să asigure minimum jumătate din capacitatea totală a SIM-urilor pentru managementul echipamentelor din spatele SIM-urilor. Contractantul va furniza, inclus în ofertă, şi o aplicaţie de monitorizare a SIM-urilor achiziţionate. Această aplicaţie va realiza în timp real monitorizarea tuturor S1M-urilor montate, va transmite (sau afişa) mesaje privind SIM-urile nefuncţionale, cu indicarea seriilor respective.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 11 noiembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 11 februarie 2022.

Ultimele Articole