spot_img
miercuri, decembrie 1, 2021
spot_img

Compensațiile în plus pentru operatorii de la Cluj, consfințite și publicate

În Monitorul Oficial al României nr. 1103 bis, din data de 19.11.2021, a fost publicat Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii, interimar, nr. 1.405/2021, al ministrului Dan Vîlceanu, privind actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 2020—31 decembrie 2021 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 146/2020.

După cum a  explicat aici Club Feroviar, CFR Călători pierde 57 de milioane de lei față de anul trecut. Și Regio Călători pierde compensație în timp ce grupul de la Cluj, anume Interregional și Transferoviar câștigă împreună 23 de milioane de lei.

Prin acest act normativ se reactualizează contractele de servicii publice în transportul feroviar public de călători, ca urmare a rectificării bugetului de stat pentru anul 2021, prin încheierea actelor adiționale nr. 5 pentru anul 2021, prevăzute în anexele nr. I—VI care fac parte integrantă din ordinul mai sus-menționat.

Potrivit unui comunicat de presă al ARF, concret, părțile convin să modifice și să actualizeze unele elemente prevăzute în contractele de servicii publice, aprobate prin H.G. nr.146/2020, care se referă la valoarea unitară a compensației asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru anul 2021, respectiv la valorile privind compensațiile aferente indicatorilor tren-km și călători-km pentru tren InterRegio, precum și cea a compensației aferente indicatorului călători-km pentru tren Regio.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole