12 companii feroviare de stat și Metrorex, în colimatorul prim-ministrului Ilie Bolojan

12 companii feroviare de stat, plus Metrorex, toate aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, fac obiectul unui Memorandum aprobat în ședința de vineri a Executivului.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi de la Palatul Victoria s-a aflat un Memorandum cu tema: Redefinirea rolului Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 – Îmbunătățirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanței corporative în cadrul întreprinderilor de stat din Componenta 14 – Buna guvernare din Planul național de redresare şi reziliență (PNRR), constituit prin Decizia Prim-Ministrului nr. 366/2022; Aprobarea listei cu primele 17 întreprinderi publice centrale care vor fi supuse analizei Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9.



CFR Călători, CFR SA și Metrorex – pe listă

Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat, după ședința de Guvern, ce conține acest Memorandum.

CITEȘTE și Risipa și rezultatele nesatisfăcătoare din transportul feroviar de călători, sub lupa Guvernului

”Memorandumul privind reforma companiilor de stat – am făcut o analiză săptămânile trecute, avem nu doar niște angajamente pe programele europene, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie bine gestionate. Se definesc clar rolul instituțiilor implicate, astfel încât să putem spune care companii vor fi listate la bursă, care vor fi menținute în activitate, să fie mai competitive, să nu aibă nevoie de subvenții tot mai mari. Sunt 17 companii comunicate de ministere în acest prim pachet: Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA, Electrocentrale Craiova, Electrocentrale București ș.a.m.d. Luni vom avea o primă ședință, se va colabora cu agenția care monitorizează performanța, astfel încât să nu mai avem situația ca bugetele să fie aprobate spre sfârșit de an, ci să fie aprobate în primul trimestru, cu ținte cât se poate de clare și un parcurs clar, cu măsuri fără echivoc pentru îmbunătățirea performanțelor”, a spus premierul.

Lista celor 17 companii

  1. Societatea Electrocentrale Grup SA
  2. Societatea Electrocentrale București SA
  3. Societatea OIL Terminal SA
  4. Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR – SA)
  5. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A.
  6. ROFERSPED S.A. – filială a CFR Marfă
  7. CFR IRLU S.A. – filială a CFR Marfă
  8. Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF S.A.
  9. Societatea Feroviară de Turism SFT – CFR S.A.
  10. Societatea Națională a Căilor Ferate Române SNCFR pre-insolvență
  11. Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A.
  12. Societatea Telecomunicații CFR S.A.
  13. Tipografica Filaret S.A. – filiala a CNCFR S.A.
  14. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.
  15. Societatea de Reparații Locomotive CFR SCRL Brașov – filială a CFR Călători
  16. Societatea de Transport cu Metroul București Metrorex S.A.
  17. Compania TAROM.

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link