miercuri, iunie 26, 2024
spot_img

Compania Aktor vrea să își dubleze afacerile, România fiind a doua țară de interes după Grecia

Compania Aktor vrea să își dubleze afacerile. Compania Aktor, deținută de al doilea grup elen de construcții, Intrakat, și-a propus pentru anul viitor dublarea afacerilor în România.

Dublarea cifrei de afaceri va fi posibilă datorită volumului ridicat de lucrări de infrastructură scoase la licitație de autoritățile române, dar și ca urmare a unei restructurări a afacerilor care va fi detaliată în toamna acestui an. Informațiile au fost oferite vineri de către Alexandros Exarchou, CEO al companiei mamă Intrakat.

Restructurarea va include crearea unei companii de sine stătătoare, subsidiară Aktor Grecia, numită Aktor România. Spre deosebire de situația de acum, când Aktor România este doar o sucursală fără personalitate juridică, viitoarea companie va fi de sine stătătoare. Oricum, nu există nici cea mai mică intenție de vânzare a activităților din România. După Grecia, România este a doua piață pentru Aktor în Europa de Sud-Est, chiar dacă firma are activități și în Bulgaria, Serbia sau Albania.

Nu este cea mai ieftină piață, însă este o piață cu mare potential, modernă, în totalitate comparabilă cu piețele UE, au spus oficialii Aktor.

De la pierderi la profit

Anul 2023, ale cărui rezultate vor fi anunțate zilele acestea de către Ministerul de Finanțe vor indica un profit, chiar și minim, spre deosebite de pierderi mari de peste 200 de milioane de lei în urmă cu doi ani. Potrivit lui Adonis Kyriakos, director general Aktor România, compania este interesată de toate proiectele ce vor fi licitate în perioada următoare în România, inclusiv calea ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.

Compania Intrakat și-a prezentat vineri la Atena operațiunile. Compania are 5.800 de angajați în 370 de proiecte din domeniile energiei, transporturilor, PPP, imobiliare etc. Veniturile sunt de un miliard de euro, iar portofoliul de comenzi e de 5 miliarde de euro, ceea ce plasează Intrakat pe a doua poziție pe piața elenă (primul loc Terna). La Thesaloniki Intrakat, Aktor realizează o nouă linie de metrou de 1,35 miliarde de euro și tot acolo derulează lucrări de expansiune a altei linii, valorând 424 de milioane de euro. În Atena, un nou tunel va aduce companiei 151 de milioane de euro în plus. Pe terenul fostului aeroport atenian, pe malul mării, Intrakat ridică un proiect imobiliar de 55 de etaje, care va fi cea mai înaltă clădire rezidențială din UE (proiectul Ellinikon).

Kyriakos a dat și câteva explicații privind întârzierile de pe loturile 1,2 și 3 Brașov –Apața –Cața –Sighișoara.

„Cauzele întârzierilor nu au fost singulare, ci au cuprins o multitudine de aspecte incluzând finanțarea. Nu uitați că acestea au fost ultimele două proiecte ce au primit finanțare adițională. Alt motiv a fost faptul că proiectul a fost vechi de 15 ani, iar Apața – Cața a fost unul dintre cele mai dificile proiecte din Europa, similar cu metroul din Qatar.Tunelurile vor fi finalizate în 2026, dar sectoarele 1 si 3 vor fi definitivate mai târziu, primul va fi în 2026, dar sectorul 3 va fi mai târziu, căci sunt probleme cu exproprierile, cu mediul, deci va fi în 2027”, a spus el.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO-VIDEO. Cum se lucrează la modernizarea căii ferate Poieni-Agireș

La o lună distanță, Asociația Pro Infrastructura a publicat o nouă filmare și un set de fotografii din care se poate vedea cum se...

Ultimele Articole