spot_img
sâmbătă, octombrie 16, 2021
spot_img

Comemorare. 98 de ani de la accidentul care l-a făcut celebru pe acarul Ion Păun

2 iulie este ziua în care comemorăm 98 de ani (1923) de la accidentul de la Vintileanca (în prezent comuna Săhăteni, județul Buzău), soldat cu decesul a 66 de călători și rănirea a peste 100. Dezastrul a fost pus în cârca acarului Ion Păun, intrat ulterior în conștiința publică ca „Acarul Păun”. Accidentul este important și prin aceea că a fost unul dintre primele în care s-a arătat importanța existenței a mai mulți factori în producerea unui eveniment feroviar grav.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

sursa foto Adevărul

Accidentul feroviar de la Vintileanca a avut loc pe data de 2 iulie 1923, când un tren accelerat care venea de la București și se îndrepta spre Iași s-a ciocnit, în stația Vintileanca, în jurul orelor 11:00, cu un tren de marfă, provocând moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane, conform rapoartelor finale ale autorităților. La data accidentului, presa dădea cifre și mai mari, potrivit wikipedia.ro.

Ancheta care a urmat a stabilit că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe acoperișuri, scări și tampoane și că vinovat de producerea accidentului a fost acarul Ion Păun. Responsabilii pentru sistemul care a făcut posibil accidentul au fost dezvinovățiți, iar de atunci „acarul Păun” indică persoana asupra căreia se aruncă greșelile altora. Presa vremii a declanșat o adevărată campanie în jurul acestui caz, iar ținta lor a vizat demiterea ministrului Traian Moșoiu și a întregului guvern.

Din primele cercetări, personalul din stația Vintileanca a fost identificat ca vinovat. La momentul accidentului, șeful gării se afla chiar în tren, nefiind la lucru. Din acest motiv, responsabilitatea sa a fost trecută cu vederea, pentru că și el a devenit victimă a evenimentului, fiind grav rănit. Astfel, singura persoană care a fost trasă la răspundere, a fost acarul Ion Păun, celălalt angajat al stației, care trebuia să schimbe macazul; el a fost condamnat la închisoare.

În accidentul produs în gara de care aparţinea Ion Păun, trenul accelerat 701 Bucureşti – Chişinău s-a ciocnit de un tren marfar staţionat. Pentru că acumulase câteva minute de întârziere, mecanicul George Georgescu a mărit viteza, însă trenul, care nu avea programată nicio oprire în halte, a fost dirijat greşit, pe o linie secundară. Ghinionul a făcut să întâlnească ultimul vagon plin cu lignit al unui marfar staţionat la linia 4.

Un cumul de cauze și circumstanțe

 

Totuși, dimensiunile impresionante ale accidentului au avut la bază un cumul de cauze și circumstanțe nefericite. Astfel, pentru că avea o întârziere de cinci minute, mecanicul trenului de persoane a plecat rapid din gara Mizil, intrând la locul accidentului cu o viteză de 50 km/h. O viteză mai mică ar fi făcut ca evenimentul să fie unul minor și poate fără victime. Rezultatul coliziunii a fost distrugerea a șase vagoane ale trenului de marfă și, cel mai grav, a două vagoane de clasa a III-a, a unui vagon poștal și a unuia de bagaje din garnitura trenului accelerat. Distrugerea celor două vagoane de călători – supraaglomerate, ca toate trenurile timpului – a avut drept consecință principală numărul mare de morți și răniți. Între aceștia, numeroși săteni și numeroși soldați, care călătoreau cu trenul respectiv.

O parte a presei, printre care și ziarul ”Adevărul” care a descris cazul, considera că vinovaţi de producerea acestei tragedii ar fi fost toţi guvernanţii, care se confruntaseră ceva mai înainte cu alte accidente la fel de grave, precum cele de la Băile Felix şi Valea Largă. ”În viziunea jurnaliştilor, ei sunt cei care implementaseră politica *prin noi înşine* care a făcut din România ţara *cea mai înapoiată în toate privinţile*. Aşa se explica faptul că oamenii nu aveau cu ce plăti biletul de călătorie şi călătoreau pe tampoanele sau pe acoperişul vagoanelor”, se arată în monografia oraşului Mizil. Despăgubit după moarte, Ion Păun ar fi stat mai mult după gratii, dacă nu ar fi fost reacţia presei. Aşa că, acarul a primit doar o lună de închisoare şi o amendă cât preţul unui bilet de tren. S-a stins din viaţă în 1934, la scurt timp după eliberare. La o lună după moartea sa a fost achitat, iar statul a fost obligat să plătească urmaşilor acarului o sumă de bani, reprezentând salariile din urmă ale lui Păun. În locul de lângă haltă, unde fuseseră îngropaţi 20 de morţi găsiţi fără acte, prin ordin de partid, s-a plantat porumb.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole