spot_img
miercuri, noiembrie 30, 2022
spot_img

S-au activat comandamentele de iarnă la CFR SA. Câte utilaje sunt pregătite

În condițiile în care vremea din țară nu vestește sosirea primăverii, s-au activat comandamentele de iarnă la CFR SA, pregătite să intervină în orice moment.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat luni după-amiază că, urmare a avertizărilor meteo de vreme severă, sub formă de ninsoare abundentă și intensificări puternice de vânt, pentru mai multe județe din partea de sud-est a țării, au fost activate comandamentele locale de iarnă.

Comandamentele sunt operaţionale, în acest moment, la nivelul sucursalelor regionale Bucureşti, Constanţa și Galați, unde personalul feroviar este activat și mobilizat pentru asigurarea și menţinerea condiţiilor optime de circulaţie pe toate secţiile de cale ferată din partea de sud-est a rețelei, în special pe raza județelor unde sunt anunțate fenomene meteo severe. Astfel, pentru noaptea de 28 februarie/1 Martie au fost activate echipele speciale de intervenție, formate din aproximativ 130 de angajați feroviari, personal specializat, care va acționa cu utilaje de deszăpezire și de intervenție pe tot parcursul nopții, numărul acestora urmând a fi suplimentat în funcție de intensitatea fenomenelor meteorologice, astfel încât să fie asigurată permanența activității de deszăpezire.



11 pluguri și 46 de utilaje de intervenție, la comandamentele de iarnă la CFR SA din sud-estul țării

De asemenea, pentru zonele în care se vor înregistra fenomene meteo cu intensitate deosebită, sunt prealarmate 11 pluguri de zăpadă, din care trei pluguri hidraulice pe raza SRCF Galați, opt pluguri (trei hidraulice și cinci simple) pe raza SRCF Constanța, precum și 46 de utilaje de intervenție, care vor acționa operativ pentru remedierea eventualelor deranjamente înregistrate la liniile de cale ferată și la linia de contact.

CNCF CFR SA a precizat că, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, dar și pentru a evita blocajele în linie curentă din cauza viscolului, vor fi luate măsuri suplimentare privind condițiile de circulație a trenurilor, în sensul utilizării tracțiunii Diesel, interzicerea circulației trenurilor formate din automotoare și a celor remorcate cu locomotive de tip LDH, precum și restricționarea temporară a circulației trenurilor pe anumite intervale de stații, pentru a permite accesul plugurilor de zăpadă sau al utilajelor de intervenţie.

„Vă asigurăm totodată că personalul de specialitate al CFR SA menține o permanentă legătură cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar și transmite periodic informații despre condițiile de trafic înregistrate pe fiecare regională de cale ferată, zonele unde se impune să se acționeze cu pluguri pentru deszăpezire sau intervalele de cale ferată unde circulația trenurilor trebuie adaptată la condițiile meteo. De asemenea, operatorii de transport feroviar sunt în permanenţă avizaţi asupra condiţiilor de circulaţie, astfel încât fiecare companie să-și informeze din timp călătorii, dacă apar modificări în graficul trenurilor înscrise în circulaţie. CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari în perioadele de vreme severă au ca principal scop menținerea continuității traficului și le recomandă să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători, pentru informații actualizate despre trenurile înscrise în circulație”, se mai arată în comunicatul dat publicității de CFR SA.

Ultimele Articole