În cei cinci ani scurși de la debutul concordatului CFR Marfă, CITR a încasat peste 11 milioane de lei pentru serviciile prestate, deși printre „performanțele” companiei de restructurare se numără și nerecuperarea a 10 milioane de euro.
CITR a încasat peste 11 milioane de lei pentru serviciile prestate la concordatul CFR Marfă (un fel de reorganizare a companiei), deși de departe serviciile prestate nu au dus la redresarea operatorului național de transport feroviar.
La solicitarea Club Feroviar, CFR Marfă a detaliat sumele plătite CITR filiala Ilfov și contextul plății banilor.
„Confruntată cu grave dificultăți financiare, CFR Marfă a solicitat Tribunalului București la începutul anului 2020 deschiderea procedurii de concordat preventiv, conform prevederilor Legii 85/2024 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, iar în data de 04.02.2020 s-a admis cererea depusă, administrator concordatar fiind numit CITR Filiala Ilfov SPRL. Implementarea planului de redresare în cadrul procedurii de concordat preventiv a fost de 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii duratei de implementare cu 12 luni. Ulterior, modificarea legislației privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a permis prelungirea cu încă 24 de luni a procedurii de concordat preventiv”, spun reprezentanții companiei de stat. Deci un total de cinci ani, 60 de luni pentru serviciile prestate de CITR companiei CFR Marfă.
Onorariul fix plus „de succes” Eșecul concordatului de la CFR marfă a costat statul milioane, care au ajuns în buzunarele băieților deștepți
Onorariul convenit în anul 2020 a cuprins două componente, una fixă pentru serviciile prestate, alta variabilă de succes depinzând de anumiți indicatori, precum recuperarea creanțelor, valorificarea activelor etc.
În perioada februarie 2020 – martie 2025, CFR Marfă a achitat către CITR Filiala Ilfov SPRL suma de 11,37 milioane de lei. „În prezent nu mai există obligații de plată restante”, spune CFR Marfă.
În contractul încheiat cu administratorul concordatar au fost prevăzute următoarele sume de plată:
- onorariu fix aferent întocmirii planului de redresare prin concordat preventiv:
-20.000 euro+TVA la data depunerii Planului de concordat
-150.000 euro+TVA la omologarea concordatului - Onorariu fix lunar, pentru implementarea și supravegherea respectării măsurilor prevăzute în Plan în cuantum de 21.000 euro+TVA/ lunar.
Așadar, timp de 60 de luni au fost plătite 1,26 milioane de euro fără TVA la care se adaugă 170.000 de euro fără TVA, adică 1,43 milioane de euro fără TVA sau 7,15 milioane de lei fără TVA (8,5 milioane de lei cu TVA). Unde e diferența de bani?
Pe lângă sumele menționate mai sus, CITR a avut dreptul și la un onorariu de succes, calculat ca 1%+TVA din sumele stinse în cadrul Planului de concordat. „S-a luat în considerare timpul de lucru efectiv afectat procedurii de expunere pe piață a activelor societății și de îndeplinire a activității de valorificare a acestora, analizarea și găsirea soluției celei mai eficiente și acoperirea creanțelor într-un grad cât mai ridicat”, spune CFR Marfă.
Sumele plătite efectiv ca onorariu de succes nu sunt menționate explicit, dar din calculele de mai sus rezultă că ar fi undeva la trei milioane de lei. „Sumele prevăzute în contract pentru plățile către administratorul concordatar de către CFR Marfă au fost achitate integral, fără a exista depășiri ale acestora”, mai afirmă CFR Marfă.
Care sunt „succesurile”
Nu este clar care sunt succesele pe baza cărora CITR a încasat această componentă a onorariului, fiind însă cert că CFR Marfă a pierdut bani buni din serviciile prestate unor companii publice din țară intrare în insolvență. Club Feroviar a relatat astfel de cazuri și vom puncta situația CET Arad, unde CFR Marfă a pierdut zece milioane de euro într-o insolvență gestionată curios chiar de către o firmă apropiată CITR.
În cazul CET Arad am avut de a face cu o jonglerie la aprobarea unui plan de reorganizare ce a scos CFR Marfă din joc, deși compania aceasta deținea jumătate din creanțele înregistrate.
CET Arad a avut ca administrator Eurosmart, companie care doar pe hârtie diferă de CITR. La Arad insolvența a fost începută sub denumirea de CITR, filiala Timiș, iar o decizie a Tribunalului Caraș Severin lua act de schimarea denumirii CITR Timiș în Eurosmart Timiș.
Pentru promovarea planului de reorganizare (dezavantajos CFR Marfă) a fost înființată o nouă categorie de creditori defavorizați care să fie separată de cea în care se găsea CFR Marfă și care să aprobe planul. Salvarea a fost o prevedere a legii insolvenței ce permite apariția unei noi categorii, și anume a chirografarilor „indispensabili”, adică creditorii importanți pentru continuarea activității companiei în dificultate.
Potrivit prevederilor legale, acceptarea creditorilor indispensabili este la latitudinea administratorului judiciar, în cazul de față Eurosmart. Aceasta avea posibilitatea de a se opune apariției creditorilor indispensabili, categorie din care s-a născut cea atât de necesară a celor defavorizați, potrivit legii 85 din 2014. „Articolul 134(1) – În vederea votării planului de reorganizare se poate constitui categoria creditorilor indispensabili, astfel cum este aceasta definită la art. 5 pct. 23. Administratorul judiciar confirmă, în tot sau în parte, ori infirmă lista acestor creditori”.
Eurosmart a privit impasibil apariția acestui tip de creditori fără a-l contesta, deși avea mijloacele legale. Într-un răspuns adresat Club Feroviar, Eurosmart susține că nu știe cum a apărut categoria indispensabililor, subînțelegându-se că nici nu avea ce să facă.
„Având în vedere faptul că Planul de reorganizare aprobat de creditori, care cuprinde această categorie de creanțe, a fost depus de creditorii AOT Energy – C Gaz, nu cunoaștem motivele pentru care această grupă de creante a fost constituită”. La astfel de răspuns, aproape că te întrebi cu ce se mai ocupă atunci o firmă ce face administrarea judiciară.
Și cum autorii planului au prevăzut zero lei de plată celor doi indispensabili, categoria a devenit una defavorizată și, mai mult, a votat planul de reorganizare.
CITR se vrea din nou „salvatoare” a CFR Marfă, iar statul va ajunge să plătească un comision gras pentru transferul activelor către Carpatica Feroviar
Însă cei 11 milioane de lei câștigați în concordat de către CITR par a fi insuficienți acestei firme. CFR Marfă și-a exprimat intenția intrării în insolvență pentru următorii ani, proces de care cine credeți că se va ocupa? Alături de Remus Borza (prietenul lui Gruia Stoica), CITR este una dintre companiile dornice să participe la viitoarea insolvență a operatorului feroviar de transport marfă și asta pe sume semnificative. Club Feroviar a scris aici despre intenția lui Borza de a gestiona insolvența alături de CITR.
În cazul insolvenței CFR Marfă, CITR urmează să încaseze între 30 de milioane și 50 de milioane de lei, respectiv 1,8% x valoarea activelor CFR Marfă. Acestor sume li se va adăuga un procentaj de 2%, încasat de data aceasta de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență (UNPIR), potrivit prevederilor legale. În total deci 3,8% încasați de lichidatori pentru transferul activelor de la CFR Marfă la stat și mai apoi la nou înființata companie Carpatica Feroviar.
Mâine vă vom prezenta motivele subtile pentru care ministrul Grindeanu nu se poate opune preluării insolvenței CFR Marfă de către CITR și Remus Borza, prietenul lui Gruia Stoica, care este interesat să preia acțiunile deținute de CFR Marfă la compania Rolling Stock, companie la care CFR Marfă încă deține 46% din acțiuni.