Circulația feroviară este temporar oprită la intrarea în stația Bacău, pe raza SRCF Iași.
UPDATE: La ora 11:46 a fost reluat traficul feroviar la intrarea în stația CF Bacău, iar trenurile IR 1655 și IR 1752 au fost repuse în circulație.
În jurul orei 10:45, la trecerea la nivel prevăzută cu instalație de semnalizare automată cu semibariere (BAT) de la km 300+350, trenul IR 1655 a lovit un autoturism.
Din informațiile primite de la fața locului, în urma accidentului o persoană din autoturism a fost rănită, informează Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.
Echipele de specialitate ale SRCF Iași și organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul accidentului.
Trenul IR 1655 staționează până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate. Este afectată și circulația trenului IR 1752, care staționează în stația CF Bacău.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor, este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate de organele abilitate la fața locului. (foto generic)