spot_img
miercuri, iulie 6, 2022
spot_img

Ciprian Ciucu anunță când se vor relua ”în forță” lucrările la metroul din Drumul Taberei

După ce săptămâna trecută a cerut demisia conducerii Metrorex, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat luni când au promis oficialii societății de transport și ai constructorului că vor termina lucrările la metroul din Drumul Taberei, în zona de suprafață.

„Nu am atribuții directe, dar în calitate de primar al Sectorului 6 am ținut sa fiu prezent astăzi la întâlnirea conducerii Metrorex cu compania Webuild, cea care a preluat Astaldi,  cea care a întârziat lucrările la M5, zona pieței Drumul Taberei. Mi s-au adus fel și fel de argumente printre care insolvența Astaldi, falimentul City Insurance (asigura finanțarea garanției până la decontare), durata procedurilor de preluare, litigiul cu Metrorex etc.  Trebuie știut ca Guvernul a alocat banii, a plătit facturi, a făcut ce ține de el. Una peste alta, Webuild a preluat Astaldi, sunt cam același lucru în ceea ce privește acționariatul italian și mi-au promis ca în maximum două săptămâni reiau lucrările în forță.  Să vedem, pentru că promisiuni am mai auzit, iar ceea ce au zis inițial, adică faptul că vor finaliza în luna iunie, nu se întâmplă. Noul termen, noua promisiune, este 1 septembrie, înainte de începerea anului școlar. Voi monitoriza personal șantierul săptămână de săptămână. Webuild este în fața unui (nou) început, acum după rebranduire, iar seriozitatea bunului nume se câștigă prin fapte, nu prin promisiuni.  Ca unul care a stat zece ani cu șantierul sub fereastra de la bucătărie, știu exact ce simțiți”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Primarul, nemulțumit de faptul că s-au oprit lucrările la metroul din Drumul Taberei

Joia trecută, primarul Sectorului 6 a anunțat că va cere demisia conducerii Metrorex, dacă societatea de transport subteran din Capitală nu va finaliza rapid lucrările de suprafață la Magistrala 5 în zona Parc Drumul Taberei (fosta Piață Moghioroș).

„O să am o discuție foarte serioasă, să vedem ce se poate face la nivelul conducerii Metrorex. Când era guvernarea cu USR m-am implicat personal (…) L-am întrebat pe ministrul Drulă: domnule, când termini lucrările la Metrorex în Drumul Taberei? Și îmi zice <nu am bani>. Bun. Cât îți mai trebuie? <32 de milioane>. Bun. E un obiectiv mare de investiții pe care-l are Guvernul? <Da>. Atunci trebuie să vi-l asumați, să nu țineți șantierul acolo la nesfârșit. În fine, l-am convins pe premierul Florin Cîțu, căruia îi mulțumesc, să dea la Metrorex 60 de milioane ca să termine lucrările din Drumul Taberei. Și a făcut alocare bugetară pentru Metrorex de 60 de milioane. Actuala conducere a Metrorex nu are scuza că n-ar exista acești bani”, a spus primarul, după cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.

Ultimele Articole