spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Cine a zis și ce a zis? Mecanicii de locomotivă, prea mulți sau prea puțini?

Situația mecanicilor de locomotivă creează dispute între sindicate și conducerea CFR Călători. Un document prezentat joi de sindicate menționează un așa-zis surplus de mecanici de locomotivă, care ar fi fost declarat de conducerea CFR Călători. Documentul ar urma să fie discutat joi în ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Transporturilor. De cealaltă parte, Ovidiu Vizante respinge total afirmațiile și se întreabă care ar fi interesele să îi fie puse în gură lucruri pe care el nu le-a spus.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

locuri de muncă în străinătate

Situația mecanicilor de locomotivă de la CFR Călători, în contextul în care conducerea CFR Călători a precizat că se înregistrează un surplus”, așa sună un punct de pe ordinea de zi a ședinței de joi a Comisiei de Dialog Social, formulare care a aprins joi dimineață spiritele între sindicate și managementul companiei naționale.

CDS urmează să discute joi mai multe puncte, printre care și cel menționat mai sus. Sindicatele sunt revoltate. „Sunt curios pe ce bază, cui i-a venit ideea asta năstrușnică. Au o sinteză pe care au spus că o pun azi în discutie. Am rămas fără cuvinte. Nu știu, directorul general ori minte, ori e mințit. Sunt foarte curios cum s-a ajuns aici, ce a stat la baza concluziilor și văd că directorul general a anunțat că are deficit de mecanici. La nivel de București e un deficit de 80 mecanici, cel puțin. El spune că e un plus un mecanici, atunci de ce se mai angajează, de ce nu se dau concediile cuvenite? Ceva se bate cap în cap, vom cere un audit extern la toate funcțiile de la CFR Călători, nu am încredere în auditul lor. Să vedem adevărul”, spune Rodrigo Gabriel Maxim, lider sindical.

Într-o adresă trimisă conducerii CFR Călători, sindicatele arată că numai la Depoul Bucureşti Călători, în anul curent, se va înregistra o lipsă de personal de 53 de mecanici de locomotivă, dintre care șase posturi de mecanici locomotivă I sunt vacante. Zece dintre cei 53 de mecanici ar urma să plece la Metrorex, companie unde au susţinut deja examenul de angajare.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) îi solicitau directorului Ovidiu Vizante să aprobe urgent pentru Depoul Bucureşti Călători începerea la CENAFER Bucureşti a unui curs de formare pentru 40 de mecanici de locomotivă. La SELC Basarabi există un deficit de 19 mecanici de locomotivă, la Remiza Automotoare, un minus de 22 mecanici de locomotivă, care va creşte până la finalul anului la 32 de persoane, iar la Depoul Ploieşti un minus de 18 mecanici de locomotivă în care nu sunt incluşi cei care ar urma să iasă în acest an la pensie.

„În concluzie, în anul 2021, vor fi lipsă cel puţin 90 de mecanici de locomotivă pe SRTFC Bucureşti, fără a include în acest număr mecanicii care se vor pensiona”, se arată în documentul citat.

extras din ordinea de zi a CDS

Vizante respinge afirmațiile

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, respinge ideea unui surplus de mecanici de locomotivă la compania pe care o coduce și caracterizează informația drept „fake news”.

E un fake news, m-ați auzit spunând așa ceva? Cineva a spus că eu am spus. Cine a spus că eu am declarat, să vină cu dovezi”, afirmă el.

El adaugă însă că există un surplus la mecanici debutanți. Un număr mare de mecanici debutanți care nu pot fi puși mâine să conducă un tren cu 300 de oameni la bord. „Un mecanic se formează în doi ani de zile. Degeaba angajez eu 100 de mecanici, căci nu îi pot forma (imediat – n.red.)”, spune el.

„Am oprit angajarea mecanicilor debutanți, ne focusăm pe cei cu experiență, piața e deficitară. Per total, e un deficit de mecanici, ne lipsesc însă cei experimentați, e minus mare. Am încercat să compensăm cu cei debutanți, merge, dar rezultatele se văd după un an, un an si jumătate. Nu vom disponibiliza mecanici debutanți căci am investit în ei. Nu poți (însă – n.red.) angaja 200 de mecanici debutanți si forma 100, iar 100 să stea degeaba. Trebuie să corelăm numărul mecanicilor debutanți cu posibilitățile de formare”, spune el.

Vizante mai afirmă că CFR Călători nu e autorul documentului, așa că managementul nu poate fi învinovățit de formularea apărută pe documentul sindicatelor.

Ordinea de zi a CDS mai cuprinde situația CFR Marfă, impactul prevederii care interzice cumulul pensiei cu salariul asupra mecanicilor de locomotivă.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole