Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de miercuri două proiecte de hotărâre menite să evite falimentul STB, introduse pe ordinea de zi suplimentară: una despre refuzul de a cumpăra tramvaiele produse la Electroputere VFU Pașcani și cealaltă despre restanțele la ANAF.
Informaţiile au reieşit din şedinţa de marţi a Comisiei economice, buget, finanţe şi credite externe, informează Economedia. Având în vedere că deocamdată nu au fost înaintate membrilor Comisiei cele două proiecte de hotărâre, a fost convocată o nouă şedinţă a Comisiei Economice pentru miercuri, la ora 9.00. De la ora 10.00 urmează să aibă loc şedinţa Consiliului General al Capitalei.
Consilierul municipal PSD Marian Artimon (președintele USLM) spune că situaţia STB a fost prezentată membrilor Adunării Generale a Acţionarilor, luni, în cadrul primei întâlniri a AGA, recent constituită. “La momentul acesta, STB plăteşte 20.000 de euro pe zi penalitate pentru situaţia cu Paşcani, pentru că s-a scos la licitaţie (achiziţia celor 40 de tramvaie n.red.), iar când să facă licitaţia, au spus că nu mai vor tramvaie. Instanţa a hotărât că STB trebuie să plătească şi este foarte probabil că poate să treacă la 100.000 de euro pe zi penalitatea. Asta înseamnă falimentul STB. Iar cealaltă problemă este cea cu ANAF. Şi la prima (problemă – n.red.) s-a găsit soluţia – după ce au fost cele trei propuneri, cu majorarea de capital, pe care a respins-o Primăria, că nu se poate – s-a ales această variantă, pentru a putea să îi chemăm pe cei de la Paşcani la dialog, ca să putem să încetăm aceste penalităţi. Iar a doua, cu ANAF-ul, este să garanteze primăria cu autobuzele Otokar, astfel încât să nu fie blocat de către ANAF STB-ul”, a precizat reprezentantul PSD.
O achiziție cu cântec, dar fără final
De fapt, penalitățile pe care trebuie să le plătească STB sunt mult mai mari decât suma avansată de Artimon. STB a lansat licitația pentru 40 de tramvaie de 18 metri lungime în septembrie 2019, atunci când la conducerea Primăriei Capitalei se afla Gabriela Firea.
Pe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA (ambele din Grupul Grampet al lui Gruia Stoica) au câștigat licitația. La momentul lansării licitației, în conturile STB exista suma necasară achiziției acestor tramvaie. Numai că între timp, Gabriela Firea băgase, practic, Primăria în faliment, iar nici instituțiile din subordine nu stăteau deloc bine din punct de vedere financiar. În decembrie 2019, STB a fost nevoită să pună gaj la Fisc 10 tramvaie, 995 de autobuze, 65 de troleibuze, alte utilaje, precum și sediul central al societății, pentru a putea obține reeșalonarea unei datorii de 231 de milioane de lei. Deci nici vorbă de bani pentru investiții.
Pe 31 decembrie 2020, când deja în fruntea Primăriei Capitalei se afla Nicușor Dan, procedura de achiziție a fost anulată de directorul general al STB de la vremea respectivă, Mihai Petcu, în urma unei adrese primite de la primarul general.
În adresă, care între timp a dispărut din dosarul judecat în instanță, se arăta că primarul general nu consideră oportună această investiție și se enumerau și motivele. În primul rând, se menționa necesitatea cumpărării de tramvaie cu dimensiuni standardizate, de 27-36 m, fiind precizat faptul că utilitatea tramvaielor de 18 m este limitată la câteva trasee secundare. În adresă era criticat și prețul unui tramvai de 18 m, apropiat de preţui unui tramvai din clasa 27-36 m. De asemenea, se invocau durata de viaţă de doar 17 ani, garanţia de doar doi ani (la cele cumpărate de la Astra Vagoane Călători și care circulă deja de doi ani în Capitală garanţia este de cinci ani) și obligativitatea inspecţiei tehnice zilnice pentru verificarea stării normale de funcţionare. Recent, STB a contestat în instanță valoarea penalităților, așa cum am scris.