În pofida numeroaselor decizii al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), CFR SA a exclus din nou din procedură asocierea condusă de asocierea RailWorks (Alstom Transport, Arcada, Euro Construct Trading 98) și a desemnat drept câștigătoare pentru modernizarea Caransebeș – Lugoj oferta WeBuild SpA (fostă Astaldi Italia – companie ai cărei reprezentanți au fost acuzați de corupție în România).
Asocierea RailWorks (Alstom Transport, Arcada, Euro Construct Trading 98) a depus marți o nouă contestație la CNSC după ce CFR SA a decis că oferta asocierii e necorespunzătoare și a desemnat drept câștigătoare oferta firmei italiene WeBuild SpA.
Potrivit informațiilor deținute de Club Feroviar, deși CNSC s-a pronunțat în mai multe rânduri asupra motivelor invocate de CFR SA pentru excluderea ofertei RaliWorks, respingând aceste motive, compania de infrastructură s-a încăpățânat să le invoce din nou, descalificând pentru a patra oară asocierea menționată. Motivele ar privi o așa zisă lipsă de experiență a personalului propus de RailWorks pentru managementul proiectului.
Ultima pronunțare a CNSC împotriva WeBuild a fost în 9 august când Consiliul a obligat CFR SA să anuleze comunicarea procedurii din 3 iulie 2023 și să elaboreze o nouă comunicare cu respectarea deciziei Consiliului și a legislației achizițiilor publice.
Este a patra oară când CFR SA desemnează câștigătoare oferta firmei italiene WeBuild SpA. În iunie s-au împlinit doi ani de când CFR SA a publicat în SEAP anunțul de participare la licitație.
Citește Un avocat și doi oameni de afaceri, trimiși în judecată pentru spălare de bani la metrou
Valoarea estimată a lucrărilor este 1,43 miliarde lei, fără TVA
Proiectul de modernizare pe subsecțiunea Caransebeș – Lugoj (Lot 1) cuprinde lucrări complexe de infrastrutură şi suprastructură feroviară (terasamente, linii, stații CF, consolidarea lucrărilor de artă, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii) și de protecţia mediului.
Obiectivele principalele ale programului de modernizare sunt:
- îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/oră;
- modernizarea staţiilor şi a haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice;
- modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
- înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;
- dublarea liniei pe toată lungimea;
- montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;
- construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
- construcţie clădire de mentenanţă în staţia Caransebeş;
- instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
- modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
- montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.
Consultanța deja semnată
La finele lui martie 2023, CFR SA și TPF INGINERIE SRL au semnat contractul în valoare de 14.310.938,75 lei fără TVA, pentru servicii de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor pe Caranseveș-Lugoj, aferent obiectivului de investiții Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).
În cadrul contractului, Consultantul/Supervizorul va coordona, va asigura consultanță și supervizare în cadrul celor două etape ale contractelor, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe lotul 1.
De asemenea, consultantul va urmări ca Proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, potrivit unui comunicat de presă anterior al CFR SA.