spot_img
luni, noiembrie 29, 2021
spot_img

CFR scurtează termenele pentru licitațiile SF Ploiești Triaj – Focșani – Roman – Iași – Frontieră

lucrări la infrastructura feroviarăAdministratorul căii ferate a decis anularea licitației pentru sectorul Ploiești – Focșani deoarece documentația conține erori, mai precis un termen de execuție al contractului prea îndelungat care ar împiedica pornirea proiectului pe viitorul Program Operațional, derulat în perioada 2021 – 2027.

Compania de Căi Ferate CFR SA a anulat luni procedura menționată, potrivit informațiilor apărute în SEAP – Sistemul Electronic Public  de Achiziții. Ofertele la licitația în cauză trebuiau depuse inclusiv luni.

Informații deținute de Club Feroviar arată că anularea a avut loc din cauza termenului prea îndelungat de realizare a SF, respectiv 23 de luni. Respectarea acestuia ar fi făcut ca lucrările să înceapă de abia în 2022, respectiv un an mai târziu după începerea viitorului Program Operațional 2021-2027. Ca urmare CFR va relua licitația pentru Ploiești – Focșani, dar cu un termen de execuție de 14 luni. In cazul sectoarelor Focșani – Roman și Roman – Iași – Frontieră, zilele următoare, cel mai probabil, vor fi publicate în SEAP erate prin care se scurtează la 14 luni termenele de execuție.

Dorința oficialilor CFR SA ar fi ca la reluarea licitațâiei să fie prevăzut un termen de 14 luni astfel încât lucrările propriu-zise, bazate pe studiul de fezabilitate, să înceapă peste doi ani.

Inițial s-a prevăzut un termen mare de realizare a SF deoarece s-a considerat că obținerea avizului de mediu va dura un timp important. Acesta poate fi obținut într-un timp mai scurt în cazul în care firma care va face SF va prezenta autorităților un proiect de calitate.

Licitația a fost anulată pe baza prevederilor legale care permit întreruperea acesteia în cazul în care se sesizează încălcări ale normelor juridice, cum ar fi erorile sau omisiunile din documentație.

Studiilede fezabilitate vor lua în calcul posibilitatea ca viteza maximă de circulație a trenurilor de călători să fie de 160 km/h, potrivit unui comunicat de presă de aăptpmâna trecută al CFR SA. Viteza maximă proiectată de circulație va fi de 200 km/h, conform parametrilor tehnici prevăzuţi de standardele şi cadrul legislativ şi de reglementare naţional şi european.

Procedurile de licitație pentru realizarea studiilor de fezabilitate au fost organizate pe 3 tronsoane:

Ploiești Triaj – Focșani (143 km)

Valoare estimată: 19.827.586,35 RON (fără TVA)

Finanțare: programe din Fonduri de Coeziune (FC)

Focșani – Roman (147 km)

Valoare estimată: 20.382.204,15 RON (fără TVA)

Finanțare: programe din Fonduri de Coeziune (FC)

Roman – Iaşi – Frontieră (116 km)

Valoare estimată: 19.411.623 RON (fără TVA)

Finanțare: programe din Fonduri de Coeziune (FC)

Studiile de fezabilitate, în valoare totală estimată de 59,6 milioane lei, vor respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare. Aceasta, în vederea prezentării unui proiect ˮmaturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico – economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție. Se va respecta conformitatea standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României, inclusiv pentru modernizarea staţiilor de cale ferată, spune CFR SA.

Linia de cale ferată Ploiești Triaj – Focșani – Roman – Iași – Frontieră (406 km), situată pe ruta Coridorului IX de transport, este o linie importantă a rețelei de cale ferată din România, deoarece preia traficul internațional european de pe cele 2 coridoare centrale aflate pe teritoriul țării noastre și asigură legătura Coridorului Rhin – Dunăre (fostul Coridor IV) cu țările din Sud – Estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) și țările din Nord – Estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia).

 

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole